AcasăCNASancțiune CNA în ziua alegerilor: Realitatea Plus a încălcat regulile în plină...

Sancțiune CNA în ziua alegerilor: Realitatea Plus a încălcat regulile în plină campanie electorală

Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului în data de 18 mai pentru încălcarea prevederilor legale privind campania electorală pentru alegerea preşedintelui României. Consiliul a sancționat astfel intițiativa Realitatea Plus de a prezenta imagini surprinse cu candidatul George Simion într-o biserică, imediat după exercitarea votului. Fostul președinte al Consiliului, Monica Gubernat, a propus o sancțiune de 10.000 de lei pentru postul Realitatea Plus, pentru încălcarea Art. 10 din Decizia CNA nr. 86 din 25 februarie 2025, privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025.

Propunerea a fost votată în unanimitate de membrii Consiliului Național al Audiovizualului. Articolul în cauză prevede următoarele: “Cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor sunt interzise difuzarea oricăror mesaje şi comentarii cu conţinut electoral, a emisiunilor şi spoturilor publicitare electorale, precum şi invitarea sau prezentarea în programe a candidaţilor şi a reprezentanţilor acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care susţin candidaţi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments