Actorul sârb, Darko Peric, care a interpretează rolul lui Helsinki în serialul „La Casa de Papel” a trăit nouă ani în România și vorbește perfect limba română.
Într-un interviu acordat pentru Adevărul, Darko Peric, în vârstă de 43 de ani a povestit cum a ajuns să își petreacă aproape un deceniu în anii ’90 în București și Timișoara.
„Eu sunt din Serbia, de la graniţa cu România, dintr-un orăşel care se numeşte Kladovo, aproape de Turnu Severin, unde se vorbeşte româneşte. Şi încă de pe vremea lui Ceauşescu, era ceva obişnuit pentru sârbi să meargă la facultate în România. E aproape. Şi nu numai la Bucureşti, ci şi la Craiova, la Timişoara. Eu tot timpul am zis că vreau să merg în România. În Bucureşti am stat trei ani, iar de acolo m-am dus în Timişoara. Şi mi-a plăcut foarte mult. Mi s-a părut un oraş mai cosmopolit. Am foarte mulţi prieteni acolo. Toată adolescenţa mi-am petrecut-o în România, în anii ‘90, de la 18 până la 27 de ani“, a povestit Darko.

