Teatrul de Comedie a anunţat că este nevoit să anuleze cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2020, eveniment care are ca scop promovarea celor mai bune spectacole de comedie românească, potrivit news.ro.
Ediţia din acest an era programată în a doua jumătate a lunii mai. În contextul situaţiei generale declanşată de apariţia şi răspândirea noului tip de coronavirus şi conform prelungirii stării de urgenţă, “suntem nevoiţi să ne orientăm activitatea pentru programul festCO de anul viitor”, se arată în comunicatul transmis News.ro.
În această perioadă, echipa artistică a Teatrului realizează în mediul online, pe platformele de social media şi de YouTube, proiectul “Comedia în Carantină”.

