Muzeul Naţional Cotroceni și-a deschis porțile, iar astăzi dă startul primului eveniment expozițional al instituţiei de la reluarea activităţii cu publicul, pe 29 mai.
Începând de astăzi, 2 iunie, expoziţia „Casa Regală a României, păstrătoare şi promotoare a tradiţiilor româneşti” este inclusă în circuitul de vizitare a muzeului.
Colecţiile de fotografie evidenţiază rolul Casei Regale a României în păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, în promovarea costumelor populare şi în susţinerea valorilor statului român modern. Expoziția este completată de un material video în care se amintesc câteva dintre contribuţiile membrilor familiei regale pentru promovarea culturii tradiţionale româneşti. Filmul poate fi vizionat şi pe site-ul Muzeului Naţional Cotroceni, cât şi pe pagina de Facebook a instituției.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, dar şi cu sprijinul colecţionarului Daniel Mladin.

