Vești bune pentru cinefilii din întreaga lume. Mai multe producții au început sau vor începe în Noua Zeelandă, după ce țara se pregătește de ridicarea restricțiilor provocate de pandemia de coronavirus.
Primul pe listă este filmul lui James Cameron, continuarea ”Avatar”, care a început deja, după ce cei 55 de membri ai echipei de filmare au primit o dispensă și li s-a permis să își înceapă activitatea.
Peisajele din Noua Zeelandă au devenit faimoase odată cu trilogia „Stăpânul Inelelor” și a devenit una dintre țările preferate de regizorii de la Hollywood.
Capitala Wellington este deja un adevărat hub al industriei cinematografice și promite să se dezvolte și mai mult, în condițiile în care va fi printre primele mari orașe ale lumii care vor fi redeschise complet străinilor.

