După ce, în 2018, autoritățile din Rusia au ordonat restricționarea a accesului la mesageria Telegram pe tot teritoriul, acum anunță că vor ridica interdicția impusă asupra mesageriei criptate Telegram, salutând intenția ei de a lupta mai bine împotriva extremismului, după mai mult de doi ani de blocare, informează AFP.
„Evaluăm pozitiv dorința exprimată de fondatorul Telegram de a lupta împotriva terorismului și extremismului și (…) suprimăm exigențele menite să limiteze accesul la mesagerie”, a anunțat într-un comunicat de presă Roskomnadzor, Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologiei Informației și Mass-Media.
Potrivit Agerpres, autoritățile ruse susțin că mesageria, cifrată, este folosită inclusiv de grupări teroriste pentru a-și coordona acțiunile sau pentru a vinde droguri.
Serviciul de comunicare Telegram a fost creat în 2013 de rusul Ravel Durov, care a salutat decizia ca aplicația să nu mai fie interzisă în Rusia considerând că „ar putea avea un impact pozitiv asupra inovației și securității naționale a țării”.

