Pe cât de nociv este fumatul, pe atât de benefice segmentului cultural sunt sponzorizările pe care companiile producătoare de tutun le alocă evenimentelor menite să promoveze întâmplările frumoase și utile din literatură, muzică, cinematografie, jurnalism.
Astfel, peste 70 de personalități din domeniul cultural se opun inițiativei Parlamentului României de a interzice sponsorizările de către companiile producătoare de tutun.
„Ne pronunțăm ferm împotriva unei asemenea restricții care va afecta major domeniul cultural și artistic”, se spune, printre altele, în scrisoare.
„Sponsorizările oricăror companii sunt binevenite şi bineprimite de către instituţiile care organizează festivaluri, spectacole, expoziţii, concerte, recitaluri şi alte manifestări artistice, mai ales în condiţiile în care nu sunt foarte multe acele organizaţii/ companii care îşi permit să aloce bugete considerabile, an de an, pentru a da continuitate unor evenimente de masă şi pentru a face vizibilă România în ochii opiniei publice internaţionale. De cele mai multe ori, contribuţia acestor companii face diferenţa nu numai în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor şi festivalurilor de anvergură, dar şi în susţinerea unor evenimente în localităţi mici, în zone defavorizate sau care nu ar prezenta interes pentru alţi potenţiali sponsori ori finanţatori”, adaugă semnatarii.
Lista semnatarilor îi include pe: Constantin Chiriac, Tudor Giurgiu, Gigi Căciuleanu, George Banu, Ludmila Patlanjoglu, Horia Mihail, Gabriel Croitoru, Răzvan Popovici, Rodica Mandache, Marius Manole, Sever Voinescu, Magdalena Popa Buluc, Florin Iaru, Marius Chivu, realizatorii Cătălin Ştefănescu, Silvia Ghiaţă.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Transilvania International Film Festival (TIFF), Festivalul International George Enescu sunt doar câteva dintre evenimentele majore care au fost posibile și datorită susținerii companiilor producătoare de țigarete.
Monitormedia.ro susține acest demers, considerând că, atâta vreme cât statul se dovedește incapabil să ofere o susținere adecvată fenomenului cultural românesc, poate măcar să nu le interzică celor care sunt dispuși să ofere o astfel de susținere să o facă.

