Mai deunăzi vedeam doi domni ocupați cu politichia izbindu-se cu nădejde cot în cot. Mândri foc că le-a ieșit cotuială, ba a ma fost prinsă și de camerele de luat vederi, cei doi au purces îndată și la montarea măștii deasupra a trei dintre orificiile capului. Că se filma.
Pandemie. Măști. Distanțuire optimă (chestie pe care o practic din rațiuni mizantropicești de o viață!). Gel anti-bacterian (dânsul din poveste nu e, totuși, bacterie, dar poate s-o rușina). Holuri mirosind a clor. Lifturi mirosind a de toate. Declarație pe barba proprie. Urgență. Alertă. Spălatul prinde bine mereu. Apă de gură. Drojdie de contrabandă, că pe drojdie sunte. Le-am înțeles pe toate. Pe unele cu mirare, pe altele amuzat, dar le-am priceput.
Cotuiala asta n-o mai pricep.
Vândută drept necesară precauție sanitară, prosteala asta nu e nici sanitară, nici precauție. Orice epidemiolog respectabil v-ar putea explica de ce. E atât de simplu încât până și Greta Thunberg ar avea șansa rezonabile să priceapă. Și atunci ce e gestul ăsta care, pardon, ar trebui să țină loc de cordială strângere de mână?
Pentru junii gata să imite orice trăznaie cu circulație online, de la vărsatul găleții în cap la lins scaune de WC, e doar încă o goangă simpatică, la modă.
Pentru o anumită categorie de ipohondri supertițioși e un ritual comparabil cu bătutul în lemn, care te apără de cel rău.
Pentru alții e doar bifarea în văzul lumii, conformarea ostentativă cu ce “se cere”, semn al obedienței parșive, al acceptării poruncii venită de unde a venit ea.
Gestul e idiot. Nu e nici salut, nici precauție. E doar, cum spuneam, conformare cu ce au zis unii. Atât. Dacă te simți în sau te simți o primejdie, nu dai mâna. Nu te pupi. Nu lingi scame. Saluți verbal, te rezumi la o politicoasă înclinare a capului și asta e tot. Mi-e greu să presupun că Orban nu își poate reprima nevoie de contact fizic cu Vela, oricât de mare ar fi amorul, oricât de viu libidoul. Dar se filmează, se fac poze, iar la catehismul de pandemie scrie că pe lângă bucățica înșurubată precaut pe bot și gestul cotîncotirii face parte din ceremonia de livrat șeptelului electoral. Și se livrează. De oameni pricepuți, care au dat toată viața din coate. Și pe care, oricum, îi doare în cot.
Născocitorii acestui ridicol și umilitor ritual puteau merge mai departe. Lovitul cur-în-cur ar fi fost mult mai spectaculos. Și, garantat, ar fi prins de îndată. Sau se putea opta pentru un șut zdravăn în țurloaie. Ori măcar pentru atingerea tălpii stângi de talpa stângă a celui salutat, din poziția stat în patru labe, cu o cariocă înfiptă în fund. Era o chestie.
Președintele României (să nu aud mârâieli!) afirma că pe timpul pandemiei există două opțiuni: ești precaut sau prost. Ei au ales să se salute lovindu-se în coate.
