Conform EFE, “Ratched”, serialul creat de Ryan Murphy și inspirat de romanul lui Ken Kesey, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, va fi lansat pe platforma Netflix pe data de 18 septembrie.
În comunicatul pe care Netflix l-a publicat miercuri este scris:
“Te invităm să cunoști femeia înainte de a deveni monstrul Mildred Ratched.”
Protagonista serialului este Sarah Paulson.
Din distribuție mai fac parte: Sharone Stone, Cynthia Nixon și Corey Stoll.
Serialul va spune povestea infiermierei malefice Ratched, personaj care, în lungmetrajul original, a fost interpretat de Louise Fletcher, care a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal.
În comunicatul Netflix mai sunt precizate următoarele detalii:
“În 1947, Mildred ajunge în nordul Californiei pentru a căuta un loc de muncă la spitalul psihiatric unde se realizează experimente îngrijorătoare asupra minții umane.
Mildred reprezintă imaginea perfectă a ceea ce ar trebui să fie o infirmieră dedicată (…) dar, când începe să pătrundă în sistemul de îngrijire mintală, aspectul său exterior elegant începe să fie invadat de o latură obscură, care pulsa in interiorul său și care arată că monștrii nu se nasc, ci se formeaza.”
Printre producătorii executivi ai serialului se numără Michael Douglas, care a fost producător al lungmetrajului “Zbor deasupra unui cuib de cuci”.
Pe lista producătorilor mai figurează Ryan Murphy, care și-a câștigat popularitatea datorită serialelor “Glee”, “American Horror Story” și “American Crime Story”.
Murphy a lansat anul acesta pentru Netflix miniseria TV “Hollywood”.
Lungmetrajul “Zbor deasupra unui cuib de cuci” a fost regizat de cineastul Milos Forman și a fost recompensat cu cinci premii Oscar:
Cel mai bun film.
Cel mai bun actor: Jack Nicholson.
Cea mai bună actriță: Louise Fletcher.
Cel mai bun regizor: Milos Forman.
Cel mai bun scenariu adaptat: Lawrence Hauben și Bo Goldman.

