După problemele provocate de infectare cu coronavirus a unor membrii ai echipei de realizatori, Acces Direct revine în grila Antenei 1, din 17 august, cu un nou sezon.
Iubita sau detestată, de unii sau alții, emisiunea de după amiază a Antenei 1 este, de vreme bună, una dintre campioanele de audiență ale postului. Așa cum ați descoperit din analizele de audiență publicate de-a lungul timpului de monitormedia.ro, Acces Direct este liderul autoritar al segmentului său orar, pe toate categoriile de public.
„Astăzi, la ora 16.30, am primit confirmarea că cei doi sunt pozitivi. Așa că decizia cea mai înțeleaptă a fost STOP. Toată lumea care a intrat în contact direct și toată lumea din redacție și din platou merge acasă”, așa spunea Mirela Vaida, populara prezentatoare a emisiunii, la momentul în care s-a luat decizia întreruperii emisiunii, pe 27 iulie,după doar câteva zile.
Vă era dor de Viorel și Vulpița? Se întorc. Din 17 septembrie, de la ora 17:00, la Antena 1.

