AcasăINTERNET & TECHEpic Games, victorie minoră împotriva Apple

Epic Games, victorie minoră împotriva Apple

Ordinul de restricție temporară pe care compania Epic Games l-a obținut împotriva gigantului din Cupertino interzice Apple să „șteargă conturile de dezvoltator ale celor de la Epic” și să „limiteze utilizarea Unreal Engine de către alți dezvoltatori ale unor aplicații de iOS”.

Totuși, judecătoarea Yvonne Gonzalez Rogers a hotărât că Fortnite nu trebuie readus în AppStore, astfel că victoria celor de la Epic poate fi considerată „minoră”.

În hotărârea oficială, Yvonne Gonzalez Rogers a precizat: „În legătură cu moțiunea înaintată de Epic Games cu privire la jocurile sale, inclusiv Fortnite, instanța nu consideră că aceștia au demonstrat momentan că ar fi victima unor daune ireparabile. Situația în care se află este una pe care au făcut-o ei înșiși. Epic a făcut alegerea strategică de a încălca înțelegerile sale cu Apple.”

Judecătoarea a adăugat că gigantul din Cupertino a acționat „prea sever” și că pentru un timp „nu poate tăia accesul la Unreal Engine”, întrucât soluția de moment este „menținerea situației actuale”.

Conform The Verge, decizia judecătoarei a putut fi anticipată încă de luni, când a declarat că „este gata să ofere o decizie favorabilă în ceea ce privește Unreal Engine, nu și jocurilor Epic”.

Apple și-ar fi dorit să limiteze accesul la Unreal Engine începând cu data de 28 august.

Deși avocații Epic Games au spus că au nevoie de 4-6 luni pentru începerea procesului, iar cei de la Apple au spus că au nevoie de 10 luni, audierea celor două companii care „sunt așteptate să aducă argumente în favoarea lor” în săptămânile următoare este programată pe 28 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments