Undeva după miezul nopții sună telefonul. E amicul T. Are vocea gâtuită, e agitat. “Am nevoie de ajutor! Știi că îl însoțesc pe Tom Wolf în vizita lui prin România!” Nu știu, dar așa o fi. “Am ieșit în seara asta prin oraș, a băut mai mult. La un moment dat am mers la toaletă și nu l-am mai găsit! E un dezastru! Gândește-te că l-ar putea surprinde paparazzi în starea asta! Reputația mea ar fi compromisă!”.
Mă gândesc că, mai întâi reputația ăluia ar fi compromisă. Amicul T zice: “Te rog, sună-i pe băieți! Luați terasele, cluburile la rând și găsiți-l! Ajutați-mă! Îl caut și eu cu M. Nu mă lăsați! Tom Wolf e o vedetă de talie globală și paparazzi atât așteaptă!”
Tom Wolf? Mă rog. Îl asigur că-i sărim în ajutor. Îmi sun echipa de șoc. Ne mobilizăm. Doi dintre ei vin cu mine (Z, Y) iar ceilalți trei (K,N, S) merg pe alt traseu. Musai să-l găsim pe Tom Wolf.
O luăm prin centrul istoric, luăm terasele la rând. Y are ideea să verifice și prin toalete, cine știe. Scanăm totul cu atenție, nu ratăm nimic. Restaurante, cafenele, fast food ( ce mai e deschis), bodegi, cluburi. Măsurăm din ochi pe toată lumea, căutăm prin toate ungherele. E câte unul adormit, mototolit pe vreun fotoliu. Îi ridicăm capul și îi scanăm moaca.
Păstrăm în permanență legătura cu ceilalți trei. Și cu T. Ne ținem la curent. E uimitor cât de repede ne-am mobilizat, cât de serios decurge toată operațiunea. Fugim spre Herăstrău. Unul înalt, merge pe șapte cărări. Ne apropiem de el. Ne înjură. Îl lăsăm.
Simțim că intrăm în criză de timp. Sună telefonul. E K.
-Băi, noi tot căutăm, dar cine puii mei e Tom Wolf?
N-au auzit de el. Nici eu. Habar n-avem cine e, cum arată. Articulez jenat:
-E vedetă…
-O, fi, dar cine pana mea îl cunoaște? Cum arată?
Are dreptate. Îl sun degrabă pe T. Lămurirea vine îndată:
-Nu fi tâmpit! E un nume de cod. Eu l-am inventat. Evident că nu e numele lui real!
Mi-a închis. Aha! Acum are sens. Îl sun îndărăt pe K:
-Tom Wolf nu e numele lui real!
-Și noi pe cine puii mei căutăm de fapt?
Istorisirea de mai sus, cu toată austeritatea stilistică și deficitul de valoare literară, are meritul de a descrie cu o rară acuratețe mecanismele de formare a intenției de vot la români. Dacă nu ați înțeles, recitiți. Dacă nici la a doua lectură nu ați înțeles, e în regulă, mergeți la vot.
