Kanal D va difuza sâmbătă, de la ora 15.00, o nouă ediție a emisiunii „ROventura”, în care prezentatorii Andreea Stravoiu și George Mihai vor călători prin „dulcele târg al Ieșilor”, potrivit TV Mania.
Telespectatorii vor descoperi rețetele preparatelor tradiționale ieșene și vor fi purtați de cei doi prezentatori pe drumuri cu „mare încărcătură istorică”, pe la „cele 7 coline ale orașului, Galata și Cetățuia, mânăstirile din epoca principatului Moldovei, Biserica Trei Ierarhi și Palatul Culturii”.
Andreea Stravoiu și George Mihai vor oferi admiratorilor emisiunii „ROventura” o călătorie impresionantă prin Iași, vorbind despre evenimentele istorice care au marcat fosta capitală a Moldovei.
De asemenea, cei doi vor stârni pofta telespectatorilor degustând preparatele specifice locurilor pe care le vor vizita în cadrul ediției de sâmbătă, 12 septembrie, care va fi difuzată de la ora 15.00 de postul de televiziune Kanal D.

