TVR 1 va difuza începând cu data de 15 septembrie, în fiecare marți, de la ora 22.00, „Telecinemateca” – formatul care cuprinde filme de aventuri, „de capă și spadă sau western-uri spaghetti”, potrivit site-ului oficial al Televiziunii Române. Telecinemateca a fost, ani buni, un generic de mare succes al TVR.
Printre cele mai cunoscute lungmetraje care vor fi difuzate de TVR 1 sunt: „Laleaua neagră”, „Fanfan la Tulipe”, „Zorro”, „Omul cu masca de fier”, „Leul din Teba” și „Contele de Monte-Cristo”.
Telespectatorii se vor bucura de interpretările unor actori de excepție precum Alain Delon, Jean Marais, Gerard Philippe, Gina Lollobrigida, Bourvil și Giuliano Gemma.
Marți, 15 septembrie, seria lungmetrajelor grupate sub titlul „Cinemateca” va fi deschisă de către „Cei trei mușchetari” (1961), din distribuția căruia fac parte: Gerard Barray, Mylene Demongeot, Georges Descrieres și Jacques Toja.

