Candidat PNL, declarație halucinantă: Avem cel mai ”deflorabil” oraș din România
Adică e ne…? Și vrea să-l rezolve el, domnu’ Gigi de la peneleu. Din știre aflăm că domnu’ Gigi e însurat cu doamna Tonița, prefectoaică de Ialomița. Himenul urban e în primejdie, corpolentul domn Gigi e pus pe amor.
Acum programul liberal devine mult mai lizibil: ăștia vor să ne f*** orașele!
Nimic? Nicio reacție? Zero indignare? Blazare deja? Ne-am obișnuit cu chestiile astea?
Deci premier și președinte se adună ca să împingă un candidat, iar Palatul Cotroceni devine sediu de campanie și nimic? Puțină liniște. Vreau să aud mulțimea care se îndreaptă, indignată, spre Cotroceni, fulturând Constituția. Șșșt!
Nimic.
Leka noci!
Curtea Constituţională discută legea care înlocuiește educația sexuală în școli cu educație sanitară
Macaragiul care a scris știrea pentru Digi poate fi dat afară. Curtea Constituțională nu discută legi, ci judecă. Excepții de neconstituționalitate.
Iar CCR se ocupă acum de asta pentru că Iohannis are o problemă cu scoaterea cursurilor de dat la buci și introducerea celor de spălat pe mâini. Sigur, formulat în termeni mai puțin inteligibili.
OMS face un anunț crunt. Ce ne așteaptă la iarnă e cumplit: „Pierdem bătălia cu pandemia”
Titlu marca Evenimentul Zilei. Pentru că OMS e un produs marca Evenimentul Zilei. Pe scurt, genialii specialiști de la OMS ne anunță că:
ori o să fie bine, ori o să fie rău!
Pentru asta e nevoie de multe căldări de competență. Mare știință acolo. Omidologia în plin avânt. Nea Tedros ăla, nu mai încape loc de îndoială și nici de protocolare eufemisme, e un bou. De când a început pandemia, organizația pe care o conduce tembelică ori a dat cu bâta în baltă, ori a zis una luni și alta marți, ori a luat-o pe pustii. Sau a venit cu mari adevăruri, ca acum. Pentru a emite asemenea rahaturi nu e nevoie de ditamai organizația care prăpădește miliarde de dolari. E de ajuns să redeschidem OTV.
A, încă ceva. Poza cu care ilustrează cei de la Ev.Z. articolul e proba unui rar bun gust și a unei remarcabile competențe jurnalistice.
Oamenii de afaceri străini critică mărirea pensiilor votată de Parlament
Și ce spun ei contează. Doar ce spun ei contează. Pentru că afaceriștii autohtoni ori sunt la coadă, la partid, să dea/ceară, ori sunt oricând castrabili. Iar economia românească depinde de ce zic ăia, străinii. E realitatea.
Da. Și? Ce o să faci, Ciolacule? O să scrii nasoale pe Facebook? Din nou? A, ai făcut-o deja. Mai ia o chiftea. Ia cu muștar, bre. Și pâine! Ho, mestecă pe îndelete, hapleo!

