Discuția despre „necesitatea digitalizării economiei” a devenit mai ritmată odată cu instalarea pandemiei. Exista deja un proces în plină desfășurarea, pe care pandemia pare să îl fi accelerat. Noul model, ni se promite, va accelera comerțul global, va aduce certe beneficii, va simplifica o parte importantă a proceselor. Și așa este. Dar mai ales, iar asta nu ni se mai spune, ar putea aduce economia globală sub controlul câtorva corporații gigant.
Dincolo de munca de acasă și ședințele online, când discutăm despre economie digitală e vorba mai ales despre bani. Și aici lucrurile sunt ceva mai complicate.
E sîmbătă seara. Sau marți ori vineri, nu contează. Ați decis că vreți să comandați o pizza, două, trei. Tehnologia vă permite să faceți asta fără să vă ridicați din fotoliu. Deschideți una dintre aplicațiile disponibile, alegeți restaurantul, frunzăriți meniul, comandați. În cel mai scurt timp niște omuleți harnici vor aduce comanda la ușa dumneavoastră. Simplu, comod, rapid. Ați plătit (dacă nu ați făcut-o deja electronic) și asta e tot. Un restaurant a mai încasat ceva (de aici statul își va lua partea), cel care livrează a cîștigat și el câțiva leuți (impozabili ori ba!). Și automat, câțiva lei din suma pe care ați plătit-o zboară peste ocean către corporația care a intermediat tranzacția.
Aveți nevoie să ajungeți din punctul A în punctul B. Din nou, există câteva aplicații care vă vor pune la dispoziție o mașină și un șofer. Prețul e achitat, destinația stabilită, totul simplu și eficient. Din nou, câțiva leuți zboară fericiți peste ocean către o corporație care a intermediat totul. Și iar, nu e clar ce se întâmplă cu impozitele.
V-ați luat inima în dinți și ați pornit o mică afacere. Puneți la bătaie bruma de agoniseală, un dram de spirit antrprenorial și multă muncă. Dar ceva nu merge. Nu sunteți cunoscuți, potențialii clienți nu vă găsesc. Aveți o pagină de web pe care nimeni nu o accesează, deși v-ați străduit să împrăștiați vorba. Aveți și o pagină de Facebook dedicată, tot degeaba. Descoperiți că dacă vă doriți ca afacerea dvs. să nu mai rămână ascunsă, trebuie să umblați în portofel. Și, din nou, niște leuți zboară peste ocean, în contul Google sau Facebook, care vă promit să vă indexeze, de acum, corect pagina. Pe perioada cât plătiți, strict.
România nu este, încă, în acea situație, dar momentul se apropie. Momentul în care Amazon își va cere partea leului la aproape tot ce veți târgui.
Regulile care, gândeam noi până acum, guvernează o economie sănătoasă nu mai există. Competiția e doar un moft. Giganții internetului nu tolerează nicio competiție. Iar micile afaceri, care sunt silite să lupte una cu alta pot opta pentru taxa de protecție către colos sau nimicire. Noua și lăudata economie digitală înseamnă, în primul rând, un flux constant de capital către un număr foarte mic de corporații care au a-și lua partea leului din tot ce mișcă la nivel global. Asta este posibil pentru că așa a fost construit modelul de economie digitală care ni se impune. O mână de companii de proporții uriașe și-au asigurat (cu sprijinul neostenit al anumitor structuri) poziții de monopol pe care nu sunt dispuse să le abandoneze. Pentru că tocmai puterea de monopol reprezintă sursa lor principală de venituri, nu neapărat produsele create. Firește că aceste companii vor sprijini cu fervoare orice demers de natură să extindă globalizarea și se vor opune cu la fel de serioasă implicare orice răbufniri de „suveranism”.
Facebook pregătește, de ceva vreme, propria platformă de plăți. Vorbește despre propria cripto-monedă. A construit deja o alianță cu câțiva coloși financiari care vor face acest lucru nu doar posibil, ci omniprezent. Amazon pregătește un proiect comparabil.
China și Rusia par să fi înțeles despre ce este vorba. Rusia și-a dezvoltat platforme paralele, care limitează penetrarea coloșilor pe propria piață. De la mail.ru la VK, megând până la propriul motor de căutare, Yandex, pe care personal îl găsesc superior Google. China a interzis accesul Facebook pe piața sa, iar prezența Google e condiționată de respectarea regulilor impuse de statul chinez. Restul planetei asigură fluxul constant de capital către coloși.
Privind astfel lucrurile descoperim că Europa (România inclusă) este extrem de vulnerabilă, din acest punct de vedere. Cu excepția suedezilor de la Spotify și a spaniolilor de la Glovo, nu prea contăm în noua economie. Indienii mai mișcă puțin (Food Panda a fost cumpărată de un agregator indian), fie prin achiziții, fie prin dezvoltarea de produse proprii.
Tranzacțiile noastre financiare generează, la fiecare etapă, partea leului pentru câțiva coloși globali. Comerțul asemenea. Până și o pizza trimite câția bănuți către o corporație mamut. Odată cu trecerea la tranzacțiile crypto, lucrurile vor deveni și mai complicate pentru economii fragile precum a noastră.
Politica statului român, în ultimele decade a fost una de o rară incompetență. Facilitățile acordate celor din IT nu au ajutat cu nimic economia românească, pentru că nu au fost condiționate de dezvoltarea de produse proprii, competitive. Nu am făcut altceva decât să subvenționăm creșterea marilor corporații, care găseau aici resurse ieftine de competență. Atât.
Așadar putem continua conversația despre digitalizarea economiei, dar n-ar fi răi ca mai întâi să înțelegem despre ce vorbim. Iar dacă ne propunem să existăm, economic, în noua paradigmă avem nevoie urgent, acum, de măsuri. UE e o mașinărie coruptă și puturoasă, incapabilă să ne protejeze. Trebuie să ne protejăm noi înșine. Putem oferi în continuare stimulente către IT, dar doar atunci când lucrează la dezvoltarea de produse proprii. E obligatoriu să investim masiv într-un program național dedicat start-up-urilor care pot genera ceva. Și mai ales e nevoie să se dea trezirea la BNR. Crypto-economia e la ușă, iar la BNR se socotesc butoaiele de la via lui Isărescu.
