AcasăȘTIRIȘtirbușonul

Știrbușonul

Ministrul Sănătății: ”Nu putem să nu respectăm niște reguli și tot noi să strigăm de ce se moare”

Domnu’ Nelu de la sănătate e simptomatic. Are toate simptomele sfertodoctului, de aici și brambureala în care îl aruncă negativul.

“Dar rămâne ca și populația civilă să respecte acele reguli. Degeaba facem aceste controale, degeaba se dau acele amenzi, dacă ce urmează este exact la fel. Nu putem să nu respectăm niște reguli și pe urmă tot noi să strigăm că n-avem loc în spital sau de ce se moare. De aceea se moare!”

Aia e, populația civilă e de vină! Domnu’ Nelu voia să spună “cetățenii”, dar termenul nu-i e familiar.

Neluțu, tată! Și dacă respectăm regulile alea despre care vorbești tu, nu se mai moare? Promiți? Devenim hailendări?

Mișcare bombă pe scena politică! PRO România și ALDE, anunț de ultimă oră

Da, mare bombă. Liniște, să auzim cum explodează. Ați auzit? A făcut fâs! Ba chiar a făcut, am auzit eu!

Ce se întâmplă când aduni zero cu nimic?

Surse din ALDE şi Pro România spun că varianta cea mai bună ar fi cea a fuziunii dintre cele două formaţiuni politice, dar nu e exclusă şi o altă variantă de colaborare, mai puţin o alianţă, întrucât aceasta ar însemna şi un prag mai mare de atins pentru alegerile parlamentare. 

Cum ziceam, fâs. Nu alianță, că e pragul suuuuus! În afară de fuziune și alianță, care e exclusă, despre ce forme de colaborare mai vorbesc ăștia? Întâlniri la o cafea? Se închid cârciumile. Bârfa pe terasă? Se închid terasele.

Nicuşor Dan, despre locurile din București cu cel mai mare risc de infectare cu COVID

Gata, acum a devenit mucologul și specialist în combaterea epidemiei, că l-a școlit Pieleanu.

”Primăria Capitalei poate, deși nu a realizat-o până acum, să aibă propriul sistem de testare, adică să aibă teste, aparatePe astea le are, dar asta înseamnă să aibă și unitățile sale independente de cele al Ministerului Sănătății cu care să poată să facă testare, și pe lângă asta poate să facă mai mult decât face Ministerul Sănătății. Poate să se ducă către acele zone de risc, care sunt spitalele pe care le are în subordine, centrele de îngrijire a vârstnicilor, sunt persoane expuse cum sunt șoferii din transportul public, sau funcționarii care sunt în contact direct cu publicul, și bineînțeles, acolo unde există focare poate să extindă ceea ce face Ministerul Sănătății, în baza unor protocoale pe care să le instituie ea singură

Delirant.

Omul e în aceeași stare de permanentă confuzie. Primăria n-are “teste, aparate”, dar le are. Primăria n-are spitale în subordine, dar are. Gata, e limpede, primăria a devenit instituție sanitară și secretă protocoale medicale, că e Nicușor acolo și se pricepe. Se vede pe mâneca lui.

Urmează ani interesanți pentru bucureșteni. Primăria emite protocoale sanitare și testează tot ce mișcă. Bre, cu spălatul cum rămâne? Apa caldă carevasăzică.

Dan Barna, surpriză pe scena politică: ”Vom avea propunere de premier!”

Bine. Și eu. Și?

E foarte important ca dinspre Guvern să existe un dialog cu fiecare segment afectat. Pentru că ce spun oamenii din piață acum, spun un lucru foarte logic. Dacă ni s-ar fi spus că perspectiva de a închide urmează în 2 zile, în 5 zile, într-o săptămână, și am fi avut acest dialog și am fi știut, probabil ne-am fi organizat altfel și am fi salvat niște milioane, niște zeci de milioane, după cum are fiecare investiția și afacerea.

Aia e. Asta e problema lui Barna. Dialogul. Trebuia anunțat marți, nu joi. Bine. Altceva? Niște spitale, șosele, ceva? Nimic? Bine, o dăm pe aia cu dialogul. Altfel e de notat că domnul Barna a remarcat că “perspectiva urmează”.

Pandemia ia amploare în Europa. Țările comunitare se întorc la restricții dure după ce numărul îmbolnăvirilor a atins noi recorduri

Da-da-da. V-am zis? V-am zis! Vine valuuuuuu! Iar vine sfîrșitu’ lumii! De acum devine și fesul obligatoriu. UE vă apără de muci.

Nicuşor Dan, 15 procese împotriva Primăriei Capitalei. Cum vrea să iasă noul primar din starea de incompatibilitate

Puțină lectură:

Sunt membru fondator al Asociației Salvați Bucureștiul. Această asociație, de la începutul ei până în acest moment, are 400 de procese cu totul, multe dintre ele s-au finalizat. Din acest moment, așa, la ochi, estimez că asociația are undeva la 50 de procese deschise, dintre care vreo 15 cu Primăria Capitalei. 

O să ies din situația de incompatibilitate și n-o să mai fiu membru al Asociației Salvați Bucureștiul înainte de a fi numit primar general, deci n-o să fiu în situația în care o să fiu și primar, și membru al Asociației Salvați Bucureștiul

Apoi:

N-o să vin acum, dacă Primăria Capitalei a dat, vă dau exemplul cel mai simplu, a dat o autorizație pentru un imobil de nouă etaje pe str. Vasile Lascăr, zonă istorică în care toate clădirile au trei etaje, și eu ca membru al Asociației Salvați Bucureștiul am spus că acea autorizație este nelegală, n-o să vin acum ca primar să pun că e legală! Sunt, totuși, aceeași persoană, cu aceeași conștiință, cu aceeași judecată.

Limpede, nu? Omul iese din asociație, dar o va servi ca primar! Că doar nu era să apere interesele instituției!

PSD prezintă programul de guvernare pentru următorii 4 ani. Ce promit social-democraţii: salariu minim la 3.500 de lei şi pensie minimă la 1.300 de lei

Ageamii! Nicușor a promis 1400 de euro!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments