AcasăEveniment„Who is Romania”: documentar despre România, pe Facebook

„Who is Romania”: documentar despre România, pe Facebook

Prezentatoarea britanică Tessa Dunlop, doctor în istorie, a lansat pe rețeaua socială Facebook o serie video despre țara noastră, „Who is Romania”, iar în primul episod a vorbit despre Ștefan cel Mare.

Tessa Dunlop a scris episoadele care formează seria, având o abordare neconvențională a subiectelor care au marcat istoria României.

Printre întrebările de la care pornesc istorisirile și explicațiile prezentatoarei se numără: „Care este legătura dintre Prințul Charles și Dracula? Cum a susținut Napoleon al III-lea un tânăr pictor român? Cum a pus Regina Maria țara noastră pe harta mass-mediei și ce spuneau ziarele vremii”, notează Adevărul.

„A fost o plăcere enormă pentru mine să prezint evenimente şi personalităţi istorice ale unei ţări care este atât de des înţeleasă greşit în Vest”, a declarat Dunlop. „Sper că aceste filmuleţe vor oferi povestea şi particularităţile unui popor remarcabil”, a adăugat.

Producătorul seriei „Who is Romania”, difuzată pe Facebook și YouTube, este Storytailors, o casă de producție internațională al cărei fondator este un român.

Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cinematografiei și MNIR și-au adus contribuția prin punerea la dispoziția producătorilor a unor materiale de arhivă.

Următorul episod din “Who is Romania” o va avea în prim-plan pe Regina Maria.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments