PRO TV va difuza astăzi, de la ora 20.30, o nouă ediție a emisiunii „Visuri la cheie”, în care Dragoș, Laura, Cristina și Omid îi vor ajuta pe Alexandra și pe cei șase copii ai ei să ducă un trai decent într-o casă realizată cu foarte mult bun gust.
Arhitecții și designerii emisiunii și-au obișnuit telespectatorii cu lucrări iscusite, în care vizualul și caracterul practic al obiectelor și al dispunerii acestora în încăperi sunt armonizate cu inovație.
Totuși, oricât de impresionați vor fi de aspectul casei care le va fi arătată după ce „autocarul va fi mutat”, telespectatorii vor fi cu siguranță atinși de povestea femeii care își crește singură „cele șase minuni”, după o perioadă în care a îndurat un tratament cumplit din partea fostului soț.
„Am avut cuțitul băgat în picior, foarfecă băgată în spate, capul spart de sticle”, va povesti Alexandra. „Am 32 de ani și am rămas fără dinți din cauza bătăilor.”
Este îmbucurător faptul că și-a găsit curajul să îi ia pe cei mici și să plece, chiar dacă nu avea absolut nimic, convinsă că oriunde va fi mai bine decât în locul acela.
„Au fost multe zile în care n-am mai mâncat eu”, va spune Alexandra. „Mă săturam numai când îi vedeam pe ei zâmbind.”
Ajutorul a venit din partea lui Eli, tânăra care a contactat echipa Visuri la cheie: „Am reușit!” va spune aceasta. „Mi-ar plăcea ca toată lumea să se gândească ce înseamna Visuri la cheie”.
Emisiunea va fi la PRO TV, diseară, de la ora 20.30.

