Începând cu această săptămână, postul de televiziune Antena 1 aplică o serie de modificări în grila de programe.
Serialul „Sacrificiul: Alegerea” va suferi prima schimbare în ordinea de difuzăre. Telespectatorii s-au obișnuit ca serialul care se apropie de final să fie la TV în zilele de miercuri, de la ora 22.30, doar că de pe data de 5 noiembrie va fi difuzat în fiecare joi, de la 22.30.
Ruxandra Ion, producătorul serialului, a spus: „ A fost un ultim sezon foarte chinuit, din multiple motive. Noi ne-am fi dorit altceva, dar eu cred că până la urmă a ieşit un produs bun! Am întrerupt filmările de pe azi pe azi. Sâmbătă eram pe platourile de filmare şi de luni a început starea de urgenţă. Tot finalul este un final forţat de împrejurările pandemiei. După ce s-a ieşit din starea de urgenţă, am avut doar trei zile în care a trebuit să filmăm finalul de sezon. A fost o muncă de Sisif, o experienţă pe care nu a mai trăit-o nimeni până acum!”
Emisiunea concurs Xfactor își va schimba de asemenea zilele în care va putea fi urmărită. Din data de 12 noiembrie, nu va mai fi difuzată doar vineri, ci joi și vineri, de la ora 20.30.

