Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a afirmat printr-un tweet că „democrații încearcă să fure alegerile”, dar la numai câteva minute distanță de acest moment, rețeaua socială a atașat postării mesajul „tweet contestat; ar putea fi înșelător”.
„Nu îi vom lăsa niciodată să le fure”, a scris președintele. „Voturile nu pot fi exprimate după timpul alocat votării.” Același mesaj a apărut și pe Facebook. Rețeaua a atașat un avertisment: „Rezultatele finale pot fi diferite de numărul de voturi inițiale, deoarece numărarea buletinelor de vot va continua zile sau săptămâni.”
Twitter a notat: „O parte sau tot conținutul distribuit în acest tweet este contestat și s-ar putea să inducă în eroare cu privire la alegeri sau alt proces civic.” Pentru a putea să citească mesajul postat de Donald Trump, utilizatorii rețelei sunt obligați să apese pe „view” după ce citesc avertismentul. Nici distribuirea mesajului nu este posibilă, ci doar citată.
Twitter Safety a precizat: „Am plasat un avertisment pe tweet-ul care vine de la @realDonaldTrump pentru că a făcut o declarație posibil înșelătoare cu privire la alegeri. Această acțiune este în conformitate cu politica noastră de integritate civică.”
Donald Trump a mai postat un mesaj care a scăpat de restricțiile Twitter: „Voi face o declarație în seara asta. Un CÂȘTIG mare!” Joe Biden a oferit replica prin intermediul aceleiași rețele: „Nu este rolul meu să spun cine a câștigat și nici al lui Donald Trump. Este rolul alegătorilor.”

