AcasăȘTIRIPapa Francisc acuză Instagram

Papa Francisc acuză Instagram

Agenția Catolică de Știri a anunțat că a început o investigație pentru a descoperi cum a fost posibil ca modelul brazilian Natalia Garibotto, care în majoritatea fotografiilor pe Instagram apare îmbrăcată sumar, a primit aprecieri din partea contului papei Francisc.

Deși are 2,4 milioane de urmăritori pe Instagram, se pare că Natalia nu trece cu vederea niciun like primit, astfel că a observat numaidecât cine și-a manifestat încântarea față de fotografia ei și s-a considerat binecuvântată: „Măcar o să mă duc în Rai”, a glumit modelul.

 

Potrivit surselor, conturile papei sunt gestionate de mai multe persoane, nu de însuși suveranul pontif, ceea ce înseamnă că glumele lansate pe seama acestuia sunt doar răutăcioase.

Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat pentru The Guardian că a cerut explicații rețelei sociale Instagram, pe care contul papei a înregistrat 7,4 milioane de urmăritori. Contul nu are niciun nume în lista cu persoane pe care le-ar putea urmări.

Suveranul pontif se bucură de o popularitate și mai mare pe Twitter, unde numărul persoanelor care au apreciat pagina se ridică la 18,8 milioane.

Robert Mickens, editorul ediției în limbra engleză a cotidianului catolic La Croix, a declarat: „El, de exemplu, aprobă twwet-urile, dar nu like-urile și în foarte rare ocazii a spus că ar dori să transmită un mesaj în cazul unei situații de urgență. Nu are nimic de-a face cu asta. E vorba despre departamentul de comunicare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments