Un număr de oameni din industria muzicală au cerut sprijinul Guvernului pentru a supraviețui pandemiei. E o știre prezentă pe mai toate site-urile de profil.
Nu știrea mi-a atras atenția cât comentariile care se lipeau de ea. Departe de a fi impresionați de mesajul cuprins în petiția respectivă, mulți dintre comentatori păreau mai degrabă scoși din sărite. Unii notau faptul că mulți dintre semnatari se bucură de o anume îndestulare care ar face o astfel de solicitare deplasată. Alții aminteau despre interesanta relație cu fiscul a unora dintre semnatari. Previzibil, nu lipseau nici cei care socoteau că includerea într-o eventuală schemă de sprijin ar trebui să țină foarte strict seama de gusturile muzicale ale lor, cei care comentau știrea.
Primul lucru pe care simt nevoia să îl spun e că sunt un consumator moderat sau mai degrabă modest de producție muzicală românească. Muzicienii pe care îi ascult sau prețuiesc fac parte dintr-o anumită generație și nu se regăsesc (cu vreo două-trei excepții) în listă. Apoi am să mărturisesc că mai bine de trei sferturi dintre numele prezente pe lista de semnatari nu îmi spun absolut nimic. Presupun că sunt cei care mă fac să schimb postul de radio atunci când le aud mormăielile, behăielile sau miorlăielile.
Asta ca să știm cum stăm.
Recunosc, prima reacție, citindu-le apelul, a fost un hohot de râs.
Considerăm că existența sectorului cultural depinde nu doar de organizatorii de evenimente, ci mai ales de artiști.
Vă rugăm să includeți în schema de ajutor de stat și această entitate ca beneficiar eligibil al sumelor destinate ajutorării sectorului cultural.
Autorii petiției au ținut să introducă de două ori sintagma “sectorul cultural”. Tembelă în formulare, inexactă în context. Chiar dacă, vorbind despre sine, mulți dintre semnatari își spun artiști (altă extindere nepotrivită a sensului), chiar dacă unii dintre ei chiar vor fi fiind convinși că asta sunt ei, niște artiști, nu e cazul. Chiar nu e cazul. Muzica, în genere, e artă, ceea ce produc mulți dintre ei nu e. E divertisment. Și nu e nimic rău în asta, avem nevoie de divertisment. Totuși, de la divertismentul lejer până la “sectorul cultural” e potecă lungă și șerpuită.
Spuneam, mai sus, că doar câteva nume din lista de semnatari intră în lista mea de consum. E vorba despre cei de la Iris. Trupă veche, respectabilă, dar pe care tot nu mă încumet să o introduc în “sectorul cultural”. Pentru bunul motiv că Irișii au printre cele mai cretine texte posibile. Talentul lor muzical absolut remarcabil, compozițiile solide sunt frecvent anulate de textele stupiduție, puerile, de cămin cultural. Și asta de bună vreme. Calitatea textelor e, de altfel, o problemă comună pentru muzica noastră de azi. Închei această paranteză.
E nevoie de un ajutor de stat pentru oamenii din muzică?
Dacă am găsit potrivit să găsim formule de ajutor de stat pentru multi-naționale, n-ar fi rău să ne străduim să găsim soluții și pentru cei din industria muzicală autohtonă. Sigur că unii dintre semnatari se bucură de o prosperitate la care mulți români nu îndrăznesc să viseze. Dar cred că semnând această petiție au făcut-o nu neapărat pentru a cere ceva pentru ei înșiși, cât mai ales pentru colegi de breaslă mai puțin norocoși.
Există sute de muzicieni care se zbat în mizerie, din cauza nebuniei pe care o traversăm. Dincolo de vedete, de numele mari, de cei care, de regulă, încasează onorarii respectabile, există membrii de orchestre, lăutarii sau muzicienii care vin din zone cu mai puțin succes comercial și pentru care se pune, la modul serios, problema supraviețuirii.
Nu cred că, atunci când a semnat această petiție, Cristi Minculescu a făcut-o pentru că avea ceva de cerut pentru sine. Olteanul e prea mândru și prea mare pentru asta. Dar sunt convins că a făcut-o gândindu-se la cei despre care vorbeam în paragraful anterior.
Dincolo de formularea nefericită a petiției sau de părerile noastre despre unii or alții dintre semnatari, ceea ce spun ei e corect.
Citind cele cinci măsuri vizate în schema de ajutor de stat am observat că acestea se adresează doar operatorilor culturali, organizatorilor de festivaluri și evenimente culturale, organizatorilor de evenimente muzicale și stand-up comedy, vânzătorilor de bilete, librarilor și editorilor, artiștii nefiind incluși în niciuna dintre aceste măsuri.
Ministerul Culturii s-a grăbit să ajute afacerile din jurul “sectorului cultural”, dar i-a omis pe cei care dau substanță acestui sector: creatorii. Nu este vorba doar despre muzicieni, ci și de scriitori, artiști plastici sau dansatori. Care nu mai sunt membri ai Camerei de comerț. Și industrie. Ci simpli muritori. De foame, în multe cazuri.
