AcasăȘTIRIGașca Zurli se alătură proiectului „Ajut eu!”

Gașca Zurli se alătură proiectului „Ajut eu!”

Antena 1 va difuza pe data de 29 noiembrie, de la ora 14.00, ediția specială a proiectului „Ajut eu!”, în care au decis să se implice și Mirela Rețegan și piticii ei simpatici din Gașca Zurli.

„Ajut eu!” oferă românilor de pretutindeni posibilitatea să se implice în împlinirea visurilor pe care le au cei lipsiți de posibilități sau aflați în situații dificile.

Mirela Rețegan a spus: „Pentru mine, binele înseamnă atunci când toți oamenii din jurul meu sunt fericiți, când pot să dăruiesc, să fiu atentă, să fiu prezentă și să le transmit celor de lângă mine că nu sunt singuri și că mereu va exista o rezolvare pentru problemele lor.”

Gașca Zurli nu bucură copiii doar prin intermediul micilor ecrane, ci și prin implicarea directă în viețile lor, mai ales când aceștia au nevoie de ajutor.

Mirela Rețegan a povestit: „ Cel mai frumos <ajut eu> pe care l-am spus eu ultima dată a fost pentru o mamă care avea nevoie de un mesaj din partea Găștii Zurli pentru că băiețelul ei era pe un pat de spital și mi-a scris că poate asta ar reuși să îl însuflețească. Mesajul pe care l-am primit apoi de la băiețel la sfârșitul zilei a fost cea mai frumoasă recompensă pentru noi.”

Proiectul „Ajut eu!” s-a dovedit util în repetate rânduri pentru cei care erau pe cale să își piardă speranța, fie din cauza unor probleme financiare, fie din cauza unor probleme de sănătate. Postul de televiziune Antena 1 vine cu o nouă ediție „Ajut eu!”, de la ora 14.00, pe data de 29 noiembrie, tocmai când aniversează 27 de ani de emisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments