Alegerile de ieri au fost o mare și gălăgioasă pierdere de vreme. Rezultatul e, în linii mari, cel pe care îl așteptam, iar asta nu înseamnă absolut nimic.
Cei de la PSD rămân cel mai puternic partid de la noi. Au obținut un rezultat în jurul a 30 de procente, venit nu pentru că ar fi propus un proiect robust, coerent, ci dintr-o uriașă lehamite. Iar asta, din nou, nu înseamnă nimic. PNL, cu toate transplanturile de pesediști, cu toate țâpuriturile lui Klaus Iohannis, reușește să scoată un chinuit 25%. Adică mult peste ceea ce merită, mult peste ceea ce poate duce.
Cei de la USR, mereu gălăgioși, mereu agresivi, scot un nesperat 15%. Din nou, mult peste ce pot duce. Asta le asigură, pentru următorii patru ani, suficient acces la portavoce pentru a face singurul lucru la care se pricep: tămbălău.
Pro România, absolut previzibil, nu va intra, probabil, în nou Parlament. Rolul jucat de Tăriceanu la dărâmarea Guvernului Dăncilă și instalarea penibilului Guvern Orban nu a fost uitat. Cum nu au fost uitate nici partidele de alba-neagra ale domnului Ponta. Cei doi cereau voturile exact de la acea categorie de electorat pe care o dezamăgiseră/enervaseră/dezgustaseră. Rezultatul, din nou, previzibil.
UDMR, nicio surpriză, intră în Parlament. Surprinzător e acel peste 7%. Cealaltă surpriză e AUR, un partid despre care cei mai mulți români nu știu nimic, dar care intră de pe o poziție solidă în Parlament. AUR înseamnă, în sfârșit, prezența unui partid naționalist (termenul e foarte sănătos, deși s-au cheltuit multe resurse pentru a i se da o conotație infamă) în Parlament. Este comparat cu România Mare, dar comparația e inadecvată. Există acolo un număr de scriitori, oameni cu carte care se simt atașați de valorile naționale. Dacă vor reuși să dea acestui atașament o expresie politică nu doar coerentă, dar și convingătoare, rămâne de văzut. Acum au tribuna de la care să poată vorbi. Dacă au ceva de spus. Iar asta, repet, vom vedea.
Mai rămâne PMP. Care, conform datelor de la această oră, nu face pragul. Ar putea, totuși, fi împins în Parlament (să nu ne prefacem că nu știm cum funcționează afacerea asta) pentru că e nevoie de el pentru încropirea unei majorități.
Și, uite așa, ajungem la socoteli. Cine va forma noul Guvern. Și realizăm că votul de ieri a fost absolut inutil. Pentru că știm deja că Iohannis vrea “guvernul lui”, deci votul de ieri nu interesează. Discuția care se poate purta acum este: de unde face rost de voturile necesare pentru instalarea unui nou guvern minoritar. Pentru că asta ne așteaptă. PNL, USR și UDMR nu au destule voturi. Redistribuția i-ar putea duce aproape de acest obiectiv (acum acel 7% al UDMR devine explicabil). Dacă nu, se pot repede rupe câteva voturi de la PSD. Asta e tot.
De partea cealaltă, PSD nu ar putea închega o majoritate (în condițiile în care Pro România nu intră în Parlament) nici dacă ar vrea. Care ar fi opțiunile? Cu AUR și UDMR tot nu s-ar apropia, nici după redistribuție de majoritate. Lucrurile s-ar putea schimba dacă ar putea negocia ceva cu USR, dar asta e din alt film. Așa că PSD-ul lui Ciolacu se pregătește pentru cel puțin doi ani de pauză de țigară. Spun doi ani, pentru că e greu de imaginat că România nu poate supraviețui mai mult unui nou Guvern Orban.
Mai multe vom vedea atunci când vom avea o situație exactă a numărului de mandate, după redistribuire. Dar, oricum ar fi, e limpede că nu e loc de mari minuni. Votul a devenit irelevant, câtă vreme aritmetica guvernăroo depinde de alți factori.
Ar mai fi de notat ceva. Prezența foarte scăzută la vot. Pandemeala e doar o parte (mică) din explicație. Practic, ieri, partidele și-au mobilizat aparatul și familiile. Și cam atât. Restul românilor erau ocupați cu scârba. Iar asta s-ar putea să producă rezultate pe termen mediu. Atenție la AUR! Există acolo câteva voci interesante, care ar putea deveni importante în perioada care vine.
Pe scurt, ieri am pierdut o zi aiurea.
