Scriam ieri despre felul în care mi-am măcelărit mâna. Încercam să construiesc o întrebare pornind de la o poveste. Reacția cititorilor a fost surprinzătoare.
Inițial, admit, m-a încercat un soi de lejeră dezamăgire. De ce se tot leagă oamenii ăștia de mâna mea, când eu încercam să vorbesc despre o realitate mai amplă? Să fi ratat, oare, cu toții trimiterea destul de evidentă la țambalul politichiei, să nu fi fost suficient de limpede comparația dintre celulele din care sunt alcătuit și mecanismele obscure ale guvernării?
Nu. Nu era nimic din toate astea. A fost nevoie de puțină răbdare și am înțeles grozava lecție pe care acei mulți prieteni, cu delicatețe, mi-au dat-o.
Răspunsurile lor se interesau de starea sănătății, îmi recomandau leacuri sau se îngrijeau de binele meu. Într-o vreme în care binele e doar un cuvânt pe care îl rostim când ne punem o dorință. Cititorii și prietenii au ales, pur și simplu, să ignore trimiterea la politichie. Să o dea naibii! Bine, exercițiu stilistic notat, aluzii consemnate, mesaj reținut, dar tu ești bine? păreau să spună cam toți cei care au reacționat la acel text.
Era la atât de puțin timp după transpirația electorală, într-o etapă în care tocmeala politică părea să fi confiscat întreaga conversație publică. Site-ul de socializare era plin, de sus până jos, de năduful politichiei. Dar la postarea care trimitea către articolul respectiv s-a întâmplat ceva. A apărut acel impunător: dă-o naibii de politică!
Și de undeva, nu știu de unde, a început să se audă speranța. Bâlbâită, peltică, dar se auzea. Mișca. O mulțime de prieteni mi-au arătat ce contează. Nu mâna mea și nu eu. Ci mâna noastră și noi. Pentru că, vreme de niște ceasuri, unul de al lor a devenit mai important decât zarva ălora, care ne înrobesc. Și mâna mea stângă a devenit, pentru puțină vreme, mâna noastră stângă.
E un semn mic. Dar e. Pentru că mâna noastră stângă – sunt semne – ar putea deveni orașul nostru, apoi țara noastră. Încă, se vede treaba, mai știm cum.
Cititorii noștri sunt mai deștepți decât noi – spuneau Cațavencii, pe fruntea gazetei. În cazul acesta chiar așa stau lucrurile. Mulțumesc.
