De ceva vreme pare că noi ne jucăm de-a țara.
Născocim guverne de cârpă, generali de pluș, miniștri de carton, primari de rumeguș, senatori de păslă, deputați de mâzgă. Indeciși, între băloasă resemnare și nevrednică răzmeriță, ne priponim destinul ba de gardul aglomerării europene, ba de clanța ușii vreunei ambasade.
Politica n-a fost nicicând și nu e niciunde vreo adunare de cărturari ori seminar al celor cuminți și cucernici. Dar nici așa înghesuiala de neisprăvire ca acum, la noi, parcă n-am mai văzut. Tot felul de bosumflați, frezați, unsuroși, gogomani, șnapani, tolomaci, precupețe, ciorbagii, băbălăi, cârpe, șmenari, lingăi, gargaragii, pehlivani, secături, panarame, turtoaie, tablagii, coțofene, măciuci și mămăligi au umplut vasul Petri care e politichia de la noi. Și, de parcă nu ne-ar fi ajuns neisprăviții noștri, ne-am pus cu zor și vârtos entuziasm pe importat și neisprăviții altora, pe care musai să-i căftănim cu dregătorii care să-i păzească de muncă ori grija zilei de mâine.
Limba ne-am pocit-o, ca să încapă în ea sulimanuri aliate strategic și maglavaisuri comunitare. După trei cururi șterse în cizmă apare brusc un accent important și ifosele de placaj de diaspora. Năravurile ni le-am sluțit asemenea, ca să le arătăm ălora pe care ni-i cunoaștem de stăpâni cât de pricepuți suntem la maimuțăreală. Cosmopoliți în sacoșe și globaliști în târguieli, știm ca nimeni altcineva să prefacem nevoia în fudulie și rușinea în țâfnă.
Ne jucăm de-a țara. Votăm pe-a mă-sii și aplaudăm de-ai dracu’. Ne suduim cu râvnă, căutând precauți cu privirea, să fim siguri că am înjurat pe cine trebuie, că și flegmele tovarășilor de bulă țintesc în aceeași direcție. Ne jucăm de-a țara. De-a spitalele. De-a autostrăzile. De-a munca. De-a masca. De-a. Doar ne jucăm.
Luați lista celor care au condus guvernel țării ăsteia în ultimii cinci, zece, douăzeci de ani. Veți avea un dens tratat de neisprăvire. Obrăznicături mediocre, prostovani cu fermoar, păduchi de fermă, tolomaci cu breton. Unul și unul. Ne jucăm de-a țara.
Alegerea unui lider ar trebui să fie o decizie bine chibzuită. Pentru că acela ar trebui să ne fie model și călăuză. Acolo cătăm a găsi viziune, înțelepciune, bună-cuviință, cinste, subțirime a obrazului, demnitate, respect și hărnicie. Noi l-am ales pe Iohannis. Și acum ne pricopsim cu Cîțu. Ne jucăm de-a țara.
Ne jucăm de-a țara. Pentru că n-o mai avem. Mai avem doar un caldarâm de care ne izbim cu capul, zilnic, cu dinții încleștați, iar și iar. Până o crăpa ceva. Capul, noi sau caldarâmul.
