Comisia Australiană pentru Concurență și Consumatori (ACCC) s-a sesizat la începutul anului cu privire la faptul că gigantul tehnologic Google nu remunerează publicațiile mici și mijlocii pentru conținutul pe care îl preia de la acestea.
Din acest motiv, Comisia a creat un set de legi prin care giganții Google și Facebook vor fi obligați să plătească atunci când preiau conținut de pe site-urile de știri.
Reprezentanții ACCC s-au declarat surprinși de criticile pe care Google le aduce proiectului legislativ care, în opinia lor, „este corect și util pentru supraviețuirea industriei media”.
Rod Sims, președintele Comisiei, a spus: „Am crezut că se simt confortabil cu asta … așa că am fost foarte surprinși că încă se plâng. Pentru a fi sinceri, nu am crezut niciodată că valoarea este foarte mare, deoarece dacă platformele nu ar fi acolo, judecata noastră este că oamenii ar merge oricum direct pe site-ul de afaceri al știrilor”, a adăugat Sims.
Directorul ACCC a atras atenția asupra modalităților preferențiale de promovare a produselor din magazinele de aplicații și asupra prețurilor excesive ale anumitor produse. „Sper că nu doar Australia, ci și companiile din străinătate vor beneficia de aceste legi”, a spus Sims.

