Un hâtru spunea că 2020 a fost doar trailer-ul pentru 2021. O fi nostim, dar e perfect posibil să fie și foarte adevărat. Chiar și așa, bine ne-am regăsit în noul an!
Păi, da! O nouă împrospătare, că aia veche nu mai e nouă. O zice marele artist de selfie-uri în oglinda de la baie, Roman. Doar în România un partid se poate văita simultan de pierderea alegerilor și povara grea a guvernării la care s-a înhămat. Cu atât mai grea cu cât e greu de dat vina, conform datinii, pe guvernarea anterioară. Greu, dar nu imposibil.
Altfel, se reține că, desigur, la PNL de imagine proaspătă e nevoie. De machiaj, deci. A, da. Și de lideri puternici. Ceea ce s-ar putea rezolva, dacă ne gândim că liberalii au adus legiuni de pesediști în rândurile lor.
Nu știu nici cine e Bulai, nici cât de stalinică se crede el, dar știu sigur-sigur că ceea ce a livrat televiziunea publică sub ambalajul de “program de revelion” a fost o golănie de un rar prost gust.
“Pe banii noștri, TVR 1 a avut de Revelion un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie” e de părere domnul deputat Bulai. Mi-e greu să cred că domnia sa nu știe ce înseamnă bășcălie dar dacă, totuși, îi scapă sensul, îi pot spune că bășcălia e una, satira e altceva. Dacă la bășcălie se pricepe oricine (poate și dl. Bulai, nu știu, nu-l cunosc) la satiră nu toată lumea. Tocmai de aceea, pentru programul de Revelion, TVR a apelat la doi cunoscuți umoriști, Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu: pentru a face comedie. Deci umor, satiră, comedie, nu bășcălie.
Asta zice doamna Gradea, care e convinsă că șușa de la TVR e umor. Satiră. Comedie.
Spre deosebrie de respectivul Bulai, nu mă deranjează absolut deloc dacă e luată peste picior toată harababura acoperită de “pandemie”. Nu aia e problema. Deloc. Mugur Mihăescu și Radu Pietreanu au publicul lor, uneori au un anume soi de haz, fără îndoială. Iar ei au făcut ce știu ei să facă, așa cum știu ei să facă. Problema e că cei de la TVR au socotit că asta e tot ce poate livra televiziunea publică. Ăsta e standardul la care se raportează acum, pe bani mulți, televiziunea publică. Repet, evadarea din sectorul propagandei obligatorii e chiar de salutat, prăbușirea în prost gust nu.
Ludovic Orban, mesaj de Anul Nou: “A fost un an teribil! A fost un an de război”
A fost. Dacă a fost, a fost. Iar unul dintre motivele pentru care a fost un an teribil s-a numit: Ludovic Orban.
Explicația e o înșiruire de “să vedeți”, “pentru că” și așa mai departe. Pe scurt: de-aia! După ce explică, poticnit, cum e când cei îngrămădiți într-un apartament nu se milipsescu unii de la alții, vine și concluzia: masca, distanțare. Logic. Adică în noua logică. Din nou, pe bază de sporuri.
BREAKING NEWS Ne dă târcoale „noua tulpină”
Vegetarienii îi pot spune “noua tulipină”. Altfel, sigur, e vorba despre obișnuita gripă sezonieră. Dar cum zilele astea și cataracta se numește tot covid, îi dăm cu tulpinele, petalele și staminele.
Putin, pregătit să umilească Marea Britanie după Brexit. Este doar o chestiune de timp
Un titlu tâmpit despre o știre pe măsură. Ori serviciile speciale rusești au ajuns niște panarame și le află bulina roșie planurile înaintea tuturor, ori s-a tâmpit Putin de tot. Care e legătura dintre apartenența la UE și securitatea cibernetică? Doar acordul cu UE nu era un firewall!
Rusia, secționată pentru atacul cibernetic care a vizat Parlamentul German
În urmă cu câteva luni, Marea Britanie a sancționat Rusia după ce s-a descoperit că Moscova s-a aflat în spatele unui atac cibernetic asupra Parlamentului German în 2015.
Rusia secționată… ce v-am zis? Titlu, articol…
Marcel Ciolacu: „Ne vom întoarce în 2021 să zdrobim definitiv coaliția pierzătorilor”
Marcel Zătermineitor! Iar îi termină pe ăștia! Muci îi face! Le stoarce toată pasta de dinți din tub. Pe Facebook, desigur.
Au vrut să subjuge România în 2020. Au vrut să deţină controlul total. Şi pentru asta au fost în stare să meargă până acolo încât să se joace clandestin cu vieţile voastre, pentru că n-au avut alt răspuns pentru a stopa pandemia. Nu i-aţi lăsat. Românii sunt adevăraţii eroi ai acestui an! Voi !!!
Mobilizator. Avântat. Ai impresia că pesediștii au intrat la guvernare. Măcar pe feizbuc.

