Viața noastră publică nu duce lipsă de duhnitoare personaje care țin cu orice preț să iasă la vedere ca mătreața pe anteriul popii. Dudui sărmănuțe la minte, dar cu semnificative adaosuri de mase plastice (siliconul e scump, prea scump), tolomaci constipați care au mereu păreri, gospodine opărite care au corespondență intensă cu astrele, mahalagii gălăgioși mereu gata să explice câte ceva, nătângi astenici mereu implicați în grozave, dar veșnic incerte cauze.
Cele mai multe astfel de personaje ies, pentru o vreme, din cartierele cele mai sordide ale anonimatului și sunt evacuate, natural și sănătos, în urma tranzitului intestinal firesc. Altele se agață cu orice preț de ochiul public, lepădând orice rudiment de rușine (dacă vor fi avut vreodată așa ceva), scuturând orice urmă de decență (nu că ar ști ce e aia). Specia asta e mai aparte. Proprietari ai unui impresionant tupeu, fără o echipare intelectuală prea grozavă, dar cu o impertinență care în ochii unora poate trece drept calitate, fac ce fac și scot mereu capul din rahatul în care s-au născut și care e mediul lor natural. Dacă nu-l scot singuri sunt ajutați. Pentru că puține lucruri sunt la mai mare căutare în lumea de azi decât securiciul fără scrupule.
Robert Turcescu este un jurnalist și om politic român, fost realizator al emisiunii radio „România în direct” și al talk-show-ului 100%. A publicat articole în Dilema și Dilema veche. A fost moderatorul emisiunii politice Sub semnul întrebării, difuzată pe postul B1 TV.
Așa sună prezentare pe care i-o face, în revista Capital, Valentin Vioreanu lui Robert Turcescu. Fără a se simți măcar o clipă stânjenit, fără minime precauții sanitare, fără o brumă de igienă a obrazului. Un vârtos și cu obrazul șorici elogiu adus unuia dintre cele mai dezgustătoare fistule anale de care a avut parte societatea noastră.
Alăturarea “jurnalist și om politic” ar trebui să nască obeze perplexități, dar iată, trăim vremuri când așa ceva trece nu doar drept firesc, ba e aplaudat ca pildă de vrednică descurcăreală, mare dovadă de virtuozitate în ale învîrtelii. Nu incomodează cu nimic măruntul detaliu că Turcescu e un dezgustător securici. A mărturisit-o chiar el în celebrul și grețosul episod pe care nu l-am uitat chiar toți.
Și uite așa, din nou, cadrele de nădejde sunt recuperate. E una dintre ocaziile în care memoria trebuie folosită așa cum se cade. Să o folosim deci. Turcescu apare la televizor și se mărturiseștea fi securici. Nu o grozavă noutate. Cei mai mulți dintre noi știam deja asta. Ce urmează? Răsplata. Intrarea în politică. Securiciul devine senator. Pentru că unii l-au pus pe listă. Pentru că alții l-au votat.
Acum securiciul revine în presă.
Un bătrân om de presă și uluitor scriitor, plecat dintre noi, îmi spunea că în orice redacție serioasă din lume există unul-doi inși care ocupă postul de mîncător de căcat. Altfel nu se poate. Problema, îmi spunea, e atunci când sunt mult prea mulți mîncători de căcat și prea puține locuri în organigramă. Acum e momentul să aruncăm o privire peste organigrama de la Evenimentul Zilei, pentru că acolo a fost adus Turcescu să facă ce știe el mai bine: să pută.
Nu știu cine a avut deșteapta idee, nici care a fost motivația. Andronic și Curea s-au străduit, vreme bună, să repună pe picioare bulina roșie. Iar de la un anume punct părea că le-a și ieșit. După care au început să apară ciudățeniile. Bizara asociere cu GOLD FM a lui Gușă și aducerea lui Turcescu nu le fac niciun bine. Cumetriile astea nu aduc nici prestigiu, nici respectabilitate. Știu, presa, azi, supraviețuiește cu greu și nu de puține ori e nevoie de dopuri în nas pentru a face ceea ce mai dă o zi de viață gazetei. Dar uneori nici dopurile nu sunt de ajuns. Uneori e prea mult. Dacă vrei să faci presă. Dacă ai alte planuri, atunci e altă discuție.
Mirel Curea, așa cum îl știu eu, vrea să facă presă. Chiar vrea. Și nu cred că asta s-a schimbat. Tocmai de asta îmi e imposibil să înțeleg demersul ăsta. Dar ce mai știu eu? Ce legătură are presa de azi cu ceea ce știam eu cândva? Mirel rămâne un prieten. Dar prietenii prietenului meu, nu, nu sunt și ai mei. Nu de data asta.
