Platforma de streaming Disney+ a interzis accesul copiilor sub 7 ani la filmele de animație „Pisicile aristocrate”, „Dumbo” și „Peter Pan” din cauză că propagă „stereotipuri” și „prejudecăți rasiale”. Vorbim despre același Disney care, cu puțin timp în urmă, se fălea prin întreaga lume cu faptul că a creat primul film de animație care are în prim-plan un personaj bisexual.
În logica celor care administrează platforma de streaming (sau a celor care le sunt șefi acestora, cine știe?) un copil în vârstă de 7 ani sau mai mic de atât riscă să nu se mai dezvolte cum trebuie dacă vede în filmul de animație „Pisicile aristocrate” o pisică galbenă cântând la pian cu bețișoare puse la dispoziția celor care trec pragul restaurantelor cu specific chinezesc.
Reprezentanții Disney au transmis: „Aceste stereotipuri erau greșite atunci și sunt greșite și acum. În loc să înlăturăm acest conţinut, vrem să recunoaștem că el are un impact nociv, să învățăm din acest lucru și să lansăm o dezbatere pentru a crea împreună un viitor mai tolerant.”
Declarația nu se oprește la atât: „Pisica este o caricatură rasistă a persoanelor asiatice care afişează trăsături stereotipe exagerate, de genul ochilor oblici şi dantura proeminentă. Pisica are un foarte strident accent englezesc şi o voce care aparţine unui actor alb, în timp ce cântă la pian cu beţişoare chinezeşti.”
Nici elefănțelul Dumbo nu a scăpat de lupa celor care ar putea fi numiți judecători în cadrul Departamentului Corectitudinii Politice Globale: Animația, oricât de simpatică, avându-l în centrul atenției pe inofensivul elefănțel, este considerată o unealtă de batjocorire a americanilor de culoare… (Deși este un film de animație de care cu siguranță s-au bucurat și copilași – americani sau nu – de culoare.) Problema este reprezentată de scena în care Dumbo întâlnește o cioară pe nume Jim Crow. Pasărea cântă și dansează. Dar, potrivit interpretării celor de la Disney, se comportă astfel din cauză că simbolizează „un stereotip rasial”.
Peter Pan duce problema dincolo de categoria filmelor de animație, motivele invocate împotriva acestuia având puterea să dea idei unora de-o teapă cu urmașul Agathei Christie, care a nenorocit titlul uneia dintre cele mai celebre cărți ale scriitoarei, acceptând ca fiecare editură din lume să îl schimbe după cum dorește: „Erau zece”, „Nu a mai rămas niciunul” și așa mai departe. Dar să revenim: Reprezentanții Disney au spus: „Filmul îi prezintă (pe amerindieni) vorbind o limbă neinteligibilă. În plus, aceştia sunt deseori numiţi drept «piei-roşii», un termen jignitor.”
Vai de trilogia lui Karl May, Winnetou! Sau de romanul lui James Fenimore Cooper, Ultimul mohican.
Filmele de animație „Dumbo”, „Pisicile aristocrate” și „Peter Pan” au fost excluse din secțiunea „copii”, dar pot fi găsite în secțiunea pentru adulți, cu eticheta care atrage atenția asupra faptului că anumite scene conțin „stereotipuri rasiale”.

