AcasăȘTIRI„Vedeta populară”, preselecții în șase orașe

„Vedeta populară”, preselecții în șase orașe

Preselecțiile pentru emisiunea concurs „Vedeta populară” de la TVR 1 încep pe data de 2 februarie, acestea urmând să aibă loc în Craiova, Caransebeș, Sibiu, Bistrița, Piatra Neamț și București.

Moderatoarea emisiunii va fi și în acest nou sezon carismatica Iuliana Tudor. Aceasta le-a transmis telespectatorilor următorul mesaj: „Ne pregătim de un nou sezon Vedeta populară, după ce am difuzat sezonul 5, realizat în pandemie şi care a avut un succes extraordinar şi neaşteptat, având în vedere condiţiile în care am realizat filmările.”

Iuliana Tudor îi îndeamnă pe doritori să renunțe la trac: „Ne dorim ca tot mai mulţi pretendenţi la titlul de Vedeta populară să vină la casting fără teamă şi cu încredere că pot reuşi.”

Moderatoarea a adăugat cu încredere că sezonul acesta se va ridica la așteptările admiratorilor emisiunii: „Ca echipă, ne bucură întâlnirea cu oameni talentaţi şi am dovedit deja că, indiferent de rezultatul lor din concurs, îi vom ţine aproape pe cei mai buni şi le vom susţine carierele, în buna tradiţie a Televiziunii Române, care creează, iată, şi astăzi, generaţii noi de artişti, promotorii de mâine ai culturii tradiţionale româneşti. Succes tuturor şi abia aştept să ne cunoaştem.”

Concurenții care doresc să îi impresioneze pe jurați trebuie să dovedească dragoste față de folclor și tradiții, să aibă voce și prezență scenică, să îi transpună pe telespectatori într-o lume animată de obiceiurile specifice vremurilor apuse, dar și unor zone din România care nu se lasă pradă agitației și lipsei de repere care par să fi devenit trăsături specifice întregii lumi.

Premiul cel mare este în valoare de 100.000 de lei.

Preselecțiile pentru al șaselea sezon al emisiunii „Vedeta populară” se vor desfășura astfel:

„2 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie CRAIOVA (Sediul TVR)

4 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie CARANSEBEŞ (Casa de Cultură „George Suru”)

6 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie SIBIU (Centrul Judeţean „Cindrelul-Junii” Sibiu)

8 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie BISTRIŢA (Centrul Cultural Dacia)

10 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie PIATRA NEAMŢ (Sala Calistrat Hogaş a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”)

12 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie BUCUREŞTI (Sediul TVR)

13 februarie 2021, orele 10.00-18.00 – Preselecţie BUCUREŞTI (Sediul TVR)”

Aici puteți consulta regulamentul concursului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments