DIGI 24 va difuza, începând cu data de 6 februarie, de la ora 11.30, o emisiune dedicată copiilor care își doresc să devină sportivi de performanță. Denumirea emisiunii este „UP!”. Aceasta va fi moderată de către campioana olimpică Ana-Maria Brânză.
Membrii echipei de ghizi a scrimerei specializate în spadă le vor oferi sfaturi tinerilor invitați în platou.
Sportivii cu performanțe notabile îi vor încuraja pe copiii care visează cu ochii deschiși să devină fotbaliști, atleți și nu numai, să nu se lase intimidați de provocări, accidentări și anonimatul firesc la început de drum, iar cei mai buni dintre ei vor fi ajutați să își împlinească visul.
Printre cele mai sonore nume din echipa ghizilor sunt: Sorana Cîrstea, Victor Hănescu, Adrian Mutu, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Camelia Potec şi Mihai Covaliu. Emisiunea nu va conține doar discuții cu tinerii invitați, ci și montaje ale poveștilor acestora.
„UP!” va fi la DIGI 24, începând cu 6 februarie, de la 11.30.

