PRO TV va difuza astă seară, de la ora 20.30, prima ediție a celui de al unsprezecelea sezon al emisiunii concurs Românii au talent, din al cărui juriu fac parte Florin Călinescu, Andra, Andi Moisescu și Alexandra Dinu.
Cum majoritatea artiștilor au avut de suferit din cauza pandemiei, fiindu-le interzis să mai desfășoare activități în teatre, pe scenele localurilor sau în plină stradă, Andi Moisescu i-a îndemnat pe aceștia să se înscrie la concurs:
„Pentru mulți, aceasta este șansa evadării într-o lume mai bună.”
Un cuplu obligat de împrejurări să muncească peste hotare a ratat ani la rând șansa să participe la concurs, doar că anul acesta, pandemia și imposibilitatea deplasării în alte state le-au oferit prilejul să își îndeplinească visul: „De când există show-ul nu apucam să ajungem. Ori plecam, ori abia veneam în țară. Să fim în fața publicului de aici ne bucură.”
Unul dintre numerele de pe scena Românii au talent din această seară îl va impresiona pe Florin Călinescu în asemenea măsură încât îi va spune respectivului concurent: „Faptul că tu ai pus în pagină acest lucru demonstrează că omul nu are limite.”
Sezonul acesta, telespectatorii își pot vedea mesajele pe micile ecrane dacă la finalul lor adaugă haștagul #romaniiautalent. Emisiunea „Românii au talent” va fi difuzată astă seară, de la 20.30, de către PRO TV.

