Odată cu venirea lui Joe Biden la putere, victoriile din cadrul războiului TikTok Global și implicit eforturile lui Donald Trump de reducere a riscului asupra securității naționale reprezentat de aplicația de editare video au fost zădărnicite.
Aplicația deținută de ByteDance nu a ajuns în proprietatea unui investitor american. Companiile Oracle și Walmart s-au străduit în zadar să ajungă la o înțelegere cu ByteDance, deși Trump, în urmă cu ceva luni, le-a dat „binecuvântarea”. Nu se știe dacă mai au loc negocieri sau lucrurile au fost trecute sub tăcere pentru ca utilizatorii să le dea uitării cât mai repede. (Administrația Biden ridică semne de întrebare în multe privințe, exemplu fiind păstrarea Huawei pe lista de interdicții și semnarea unor contracte cu Xiaomi. Ambele au sediile centrale în China. Și niciun reprezentant al administrației Biden nu a explicat de ce una este mai brează decât cealaltă.)
Văzând că până la urmă nimeni nu îi interzice nimic pe teritoriul SUA, TikTok a prins curaj și a declarat (indirect) război gigantului Facebook, căruia îi va face concurență serioasă prin implementarea unei serii de funcții noi. Curând, utilizatorii vor avea posibilitatea „să partajeze link-uri către produse și să câștige automat comision pentru orice vânzări”, potrivit The Verge.
Karyn Spencer, director al grupului de marketing pentru influențieri Whalar, a făcut o remarcă tăioasă cu privire la succesul aplicației de editare video: „Cu TikTok, campaniile ating miliarde [de vizualizări]. De cele mai multe ori, pe alte platforme, campaniile ating milioane.”
Potrivit unui studiu recent al aplicației deținute de ByteDance, „40 la sută dintre persoanele de pe TikTok nu au un cont Facebook și 63 la sută nu sunt pe Twitter”.

