Cei de la Renault anunță iminenta lansare pe piață a unui nou model produs sub marca DACIA: Dacia Spring. Modelul se dorește o versiune accesibilă a unui automobil electric. Teoretic, acesta ar trebui să fie un motiv de zdravăn entuziasm. Vestea că cei de la Mioveni intră în interesanta competiție globală de pe piața automobilelor electrice ar trebui să fie un strașnic motiv de mândrie națională și o veste bună pentru viitorul economiei românești. Așa să fie?
În primul rând, nu mă număr printre cei care socotesc că prezența unei mari corporații multi-naționale, mare amatoare de facilități fiscale și tot soiul de înlesniri e un motiv de fală decât pentru acționarii acelei companii. Sigur, vorbim despre locuri de muncă, teoretic putem vorbi și de ceva impozite, mai există și niște exporturi care ajută puțin contabilitatea. Dar, una peste alta, e o afacere a francezilor, beneficiile merg în primul rând către ei, așa că entuziasmul ar trebui binișor domolit.
În al doilea rând nu e limpede dacă mașina respectivă va fi produsă la Mioveni sau altundeva prin lume, prin cine știe ce uzină Renault.
În fine, motivul cel mai important este acela că mașina în sine e o prostie. Înțeleg entuziasmul pentru conceptul electric, nevoia de a fi prezent pe piață și așa mai departe. Dar un automobil cu o autonomie de 225 km (și asta obținută în anumite condiții de drum, încarcare etc.) e o glumă. Proastă. Practic, un astfel de automobil, în termeni de eficiență, nu are cum face față competiției cu o bicicletă!
O autonomie de 225 km nu înseamnă automobil, ci trotinetă! Practic, un eventual cumpărător al noului model Dacia, nu ar putea ajunge de la București la Constanța. Decât dacă, pe drum, ar face un popas de niște ore bune pentru a încărca drăcovenia. Ceea ce, din capul locului, transformă un drum de două ore într-o poveste mult mai lungă și mai complicată. Fabricantul nu furnizează timpii de încărcare, dar putem folosi, ca reper, timpi medii de încărcare promiși de alți fabricanți și am vorbi despre un interval de la 4 la 6 ore. La care se adaugă cel puțin două ore de condus. Bicicleta a devenit, brusc, interesantă!
La performanțele despre care vorbesc cei de la Renault, Dacia Spring e total neinteresantă. Poate fi, cel mult, o mașină pentru uz (moderat) exclusiv urban. Caz în care prețul e prea piperat. Spre comparație, cei de la Hyundai promit autonomii de 300-400 km. Diferența nu e uriașă, dar e semnificativă.
Automobilul electric, la acest moment, nu este o alternativă la vechile mașini care folosesc combustibil fosili. Autonomia este redusă, timpul de încărcare mult prea mare, prețurile prohibitive. Ceea ce promite a fi o tehnologie mult mai comodă, mai eficientă, nu este nici mai comodă, nici mai eficientă. Sau nu încă. Un automobil electric, la acest moment, este doar o afirmație de statut social, nu cred că există cumpărător care să poată afirmă în mod serios că automobilul electric îi satisface nevoile la un nivel măcar apropiat de cel clasic.
Sigur, se promit evoluții tehnologice interesante. Acumulatorii de mâine ar putea crește semnificativ autonomia, evoluția tehnologiei ar putea reduce semnificativ timpul de încărcare. Dar acestea sunt promisiuni pentru mâine, noi discutăm despre produse scoase pe piață astăzi. Iar aceste produse nu au cum satisface exigențele de consumator, ci cel mult vanitatea unora cu buzunarele bine burdușite. Probabil că automobilul electric va deveni o alternativă serioasă peste un deceniu. La acest moment n-are rost să vorbim despre așa ceva. E doar un mod prin care atât fabricanții, cât și o anume categorie (redusă și privilegiată) de consumatori țin să își afirme adeziunea la o anumită teză.
Și pentru că am pomenit de o anumită teză, merită spus încă ceva. Teoria care afirmă că automobilul electric este nepoluant, deci “curat”, e, în cel mai bun caz, discutabilă. O comparație a randamentului cred că ar anula rapid acest argument. Dacă automobilul clasic transformă combustibilii fosili în mișcare, automobilul electric mizează pe curentul electric. Care e produs, încă, preponderent din combustibili fosili. Dacă luăm, mai departe, în calcul transportul, distribuția, randamentul obținut la conversia combustibilului în energie electrică, s-ar putea să descoperim că n-are rost să vorbim despre o alternativă mai curată. Iar valoarea de mediu nu poate fi estimată doar discutând despre emisiile de CO2 ( nu pricep de ce întreaga dezbatere ecologică se rezumă la asta!). Acumulatorii ieșiți din uz, reciclarea lor – cât este posibilă – înseamnă alte bătăi de cap.
Un ultim argument de care trebuie ținut seama este prețul. Pentru ca automobilul electric să fie o alternativă, trebuie să îndeplinească două condiții: să fie mai bun și mai ieftin. Azi e mai prost și mult, mult prea scump. Automobilul electric presupune un ansamblu mecanic mult simplificat, ceea ce ar trebui să aducă o notabilă scădere a costurilor. Dar tehnologia din spatele conceptului cere materiale costisitoare și presupune costuri semnificative generate de investiția în cercetare.
Sigur, mi-aș dori un automobil electric. Mai ieftin, mai comod, mai silențios. Dar acel automobil pe care eu și mulți alții ni-l dorim, încă nu există. Suntem abia la început de drum, chiar dacă se fac mari eforturi să fim convinși că deja am făcut pași mari. Și, pentru că suntem încă la început, mi-ar fi plăcut să văd spiritul antreprenorial românesc cuplat cu inteligența ingineriei noastre și încercând măcar să propună ceva pe această piață a viitorului. Din păcate, din nou, nu există motive de optimism. Și e greu de înțeles de ce. Avem inteligență inginerească, nu lipsesc inventivitatea, creativitatea. Capital s-ar găsi. Nu știu cu spiritul antreprenorial și cu nebunia (factor important!) cum stăm.
Ca să închei, pot spune că proiectul celor de la Dacia e o generoasă declarație de intenții, dar nimic mai mult. Bifăm sarcina “automobil electric” în fața vânjoșilor comisari europeni și a arhitecților grozavei “green deal” și atât. Dincolo de intenții, produsul propus e un produs absolut inutil. Nici măcar firmele de taximetrie nu au cum fi interesate de o mașină care stă mai mult la încărcat.
Acum e limpede de ce, cum spuneam la început, nu văd motive de entuziasm?
