TVR 1 va difuza sâmbătă, 27 martie, de la ora 09.00, prima ediție a celui de al doilea sezon al emisiunii pentru copii „1, 2, 3 și afli tot ce vrei”, în cadrul căreia șoricelul Grig îl va avea invitat în platou pe Connect-R.
Acesta le va arăta celor mici, dar și părinților din fața micilor ecrane, cum obișnuiește el să îi pregătească micul dejun fetiței sale, Maya. Producătorul emisiunii, Irina Mohora, a declarat: „Copiii sunt nerăbdători și ne-au trimis, prin mămicile lor, o mulțime de mesaje pe rețelele de socializare. Se uită la reluări, dar abia așteaptă episoade noi.” Iar ediția în care Connect-R va găti și va cânta alături de șoricelul Grig cu siguranță va fi pe placul celor mici.
Irina Mohora a adăugat: „Mă bucură mult când citesc mesajele primite de la părinți și bunici, care ne spun că emisiunea este prea scurtă și că cei mici mai vor. Înseamnă că, alături de întreaga echipă, am reușit ce ne-am propus: o emisiune educativă pentru copii, în care se abordează subiecte actuale, specifice curiozității vârstei lor, în care răspunsurile se împletesc cu distracţia. Joaca este modalitatea cea mai uşoară de a asimila informaţii noi, urmată de imagini asociate poveștilor și explicațiilor de orice fel.”
Odată cu debutul celui de al doilea sezon, emisiunea „1, 2, 3 și afli tot ce vrei” își lansează și canalul de YouTube. Irina Mohora speră ca acesta să fie accesat de câți mai mulți copii:
„Prin această emisiune livrăm informații și răspunsuri pe înțelesul copiilor la nenumăratele lor ‘de ce-uri. Personajele emisiunii sunt peste măsură de curioase și pun întrebare după întrebare, la fel ca și copiii de acasă, aşa că avem răspunsuri pentru fiecare subiect.”
„1, 2, 3 și afli tot ce vrei” va fi la TVR 1, sâmbătă, 27 martie, de la ora 09.00.

