joi, iunie 1, 2023
AcasăEvenimentMădălina Ghenea joacă alături de Lady Gaga și Al Pacino

Mădălina Ghenea joacă alături de Lady Gaga și Al Pacino

Ridley Scott este regizorul mult așteptatului lungmetrajul „House Of Gucci”, despre care se vorbește insistent pe rețelele sociale de când cântăreața Lady Gaga, care face parte din distribuție, a postat pe Instagram o fotografie de pe platourile de filmare alături de actorul care va interpreta personajul principal: Al Pacino.

Desfășurarea de către români a unor activități (musai în lumina reflectoarelor sau a nocturnelor amplasate la colțurile stadioanelor) dincolo de hotare stârnește valuri în țara noastră pentru simplul fapt că „ai noștri” au fost primiți printre „străinii cunoscuți”.

Nu contează că Norman Manea a scris cărți (în română sau nu) apreciate în zeci de țări. Ceea ce este luat în seamă aici, în România, este prietenia acestuia cu Philip Roth.

Nu contează că Ciprian Tătărușanu este portar și își face treaba așa cum știe el mai bine, motiv pentru care „a prins” primul 11 în multe meciuri ale lui A.C.Milan, locul al doilea în clasamentul deținătoarelor celor mai multe trofee Champions League. Important este că Ciprian Tătărușanu este coleg cu Ibrahimovic. Iar faptul că suedezul l-a certat o dată pe român a crescut și mai mult popularitatea celui din urmă.

La fel și în cazul Mădălinei Ghenea. Nu contează dacă este sau nu o actriță talentată, tocmai din cauza asta nici nu prea se vorbește despre ea. Dar când apare într-o fotografie alături de celebrități precum Al Pacino și Lady Gaga, altfel stau lucrurile. Nu interesează pe nimeni cât de important va fi rolul ei în lungmetrajul lui Ridley Scott. Importantă este prezența în distribuție.

Totuși, datorită frumuseții sale, Mădălina Ghenea este potrivită rolului care i-a fost acordat: Sophia Loren. Lady Gaga va fi Patrizia Reggiani, cea care a ordonat uciderea fostului ei soț, Murizio Gucci, în 1995, iar Al Pacino îl va interpreta pe Murizio Gucci.

Patrizia Reggiani a fost eliberată în 2016, după 18 ani de închisoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments