Antena 1 va difuza astă seară, de la ora 20.30, o nouă ediție a emisiunii „iUmor”, în cadrul căreia doamna Rodica Popescu Bitănescu va urca pe scenă pentru a o interpreta pe Regina Elisabeta și „a îi lua la roast” pe cei trei jurați: Delia Matache, Mihai Bendeac și Cheloo.
De curând, apariția surprinzătoare a doamnei Bitănescu în bucătăria emisiunii „Chefi la cuțite” i-a impresionat pe cei trei chefi atât datorită faptului că aveau în față un mare nume al teatrului românesc, cât și datorită preparatului inspirat de o scriere a lui Tudor Mușatescu.
Probabil la fel se va întâmpla și în această seară, când mai ales Mihai Bendeac, dar și colegii săi, o vor primi cu zâmbetul pe buze și aplauze în scenă pe doamna Rodica Popescu Bitănescu.
Nu încape îndoială că glumele pe care aceasta le-a pregătit vor stârni hohote de râs juraților, celor din sală (puțini la număr și cu măști) și telespectatorilor.
Pe scena iUmor, în cadrul secțiunii „Roast istoric”, au mai urcat cu chef de glume până acum Donald Trump, Maradona, Einstein și Pablo Escobar.
Pe adresa oficială de internet a postului de televiziune Antena 1, a1.ro, Vlad Drăgulin le va aduce acelora care vor accesa pagina detalii din culise prin emisiunea bonus „iMai Mult Umor”.
„iUmor” va fi astă seară, la Antena 1, de la 20.30.

