Unii dintre noi, îmi pare, încă avem dificultăți de acomodare cu noul mod în care se face politica. Alții, cei mai mulți, după toate aparențele, par nu doar să fi acceptat noul model, ba chiar să-l salute cu de mirare entuziasm.
Atunci când am încetat să mai fim o națiune și am acceptat să devenim doar suma precară a unor bule, mimarea aparențelor – lucru elementar, odionoară – nu-și mai are sensul. Politicianul român, azi, nu mai vorbește cu cetățenii, ci se adresează bulei. Nu are proiect politic, nu simte nevoia să fie însoțit de vreo viziune și nu se lasă străbătut de fiori ideologici. E de ajuns respirația grea a bulei, acolo unde susținători necondiționați vor găsi mereu disponibilitatea necesară donării unui like. Bula e forma de manifestare mai nouă și mai gălbejită a unui fenomen despre care am scris vreme de ani: microbismul politic.
Actualul ministru al sănătății este un bun exemplu. Vlad Voiculescu nu este nici măcar un personaj. Cel mult o aglomerare de deșeuri reciclate. Obscur, mediocru, lipsit de sprinteneală a minții ori măcar de o minimă limpezime a expresiei, are doar meritul cert de a fi arendaș al unei bule care poate produce cantități impresionante de gălăgie. Nimic altceva. Dar în epoca zarvei, gălăgia e un bun la mare căutare.
Bula nu pare îngrijorată de lipsa oricărei competențe. Pentru că bula are autoritatea de a oferi dispense. Dispensă de studii, de competențe, de bun-simț. Iar bula e singura autoritate care interesează. Ca orice politician de azi, comunică doar cu bula, are de dat socoteală doar bulei. Bulă. Bula. Asta e.
Abandonare condiției de cetățean și acceptarea statutului de rezident într-o bulă a făcută posibilă înflorirea mediocrității, mai abitir ca niciodată. Legitimitatea nu se mai măsoară în voturi, ci în decibeli, iar guvernarea nu mai e evaluată în funcție de eficiență, ci strict după numărul de like-uri adunate exclusiv înlăuntrul bulei.
Întrebarea care ar trebui rostită este: de ce un astfel de model se bucură de un asemenea succes? Termenul operativ este “succes”. De ce am ajuns să avem o clasă politică alcătuită în asemena măsură din mediocri, tălâmbi, imbecili și neisprăviți? De ce bulele aplaudă cu asemenea entuziasm astfel de personaje? Răspunsul e simplu: pentru că toți ăștia oferă o speranță. Speranța că și ei, restul mediocrilor, tălâmbilor, imbecililor și neisprăviților din bulă se pot bucura, în noile condiții, de egal succes. Abolirea competenței, decenței, inteligenței sau bunei creșteri din inventarul de criterii face totul posibil. Acesta e răspunsul. Un imbecil de succes e o uriașă speranță pentru hoardele largi de imbecili. Iar ăștia vor face orice pentru ca rețeta asta să supraviețuiască. E șansa lor.
Odată ce acceptăm acest răspuns, n-are rost să ne mai punem întrebări despre viitor.
P.S. Titlul e o parafrază. Un indiciu prețios.
