AcasăȘTIRI„Șef sub acoperire”, astă seară, la PRO TV

„Șef sub acoperire”, astă seară, la PRO TV

PRO TV va difuza astă seară, de la ora 21.30, o nouă ediție a emisiunii „Șef sub acoperire”, în cadrul căreia telespectatorii vor avea ocazia să afle cum a reușit Corina Popescu să ajungă în fruntea uneia dintre cele mai importante companii de energie electrică din România.

Compania Electrica are aproximativ opt mii de angajați și venituri anuale de peste un miliard de dolari. Corina Popescu ocupă funcția de Director General al companiei. Motivul pentru care a acceptat invitația echipei „Șef sub acoperire” este următorul:

„Participarea la emisiunea Șef sub acoperire a fost o experiență inedită, care mi-a oferit oportunitatea atipică să urmăresc și din alt unghi aspectele relevante din companie în ansamblul lor – de la strategie, până la implementare, în cele mai mici detalii”, a spus Corina.

Aceasta a adăugat: „Ce am experimentat pe teren a probat că strategia de bussiness, în curs de implementare, conține soluțiile reale de eficientizare a activității noastre. Am avut ocazia să culeg detalii relevante care, în anumite situații, au dus deja la ajustări în prioritizarea unor decizii, în cadrul procesului de transformare organizatională pe care îl traversăm:”

Emisiunea „Șef sub acoperire” va fi la PRO TV, astă seară, de la ora 21.30.

 

 

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments