foto: Niko Tavernise – Netflix
Planurile regizorului Martin Scorsese, recunoscut pentru filmele sale cu mafioți, au fost date peste cap de restricțiile impuse din cauza pandemiei, dar în urmă cu două zile, pe data de 19 aprilie, a reușit să înceapă filmările pentru mult așteptatul lungmetraj „Killers of the Flower Moon”, din a cărui distribuție vor face parte Robert De Niro și Leonardo DiCaprio.
Povestea pornește de la asasinarea membrilor tribului Osage din Oklahoma. Din cauză că a fost vorba despre o serie de crime brutale care au avut loc în 1920, autoritățile au numit perioada „Domnia Terorii”. Anchetatorii din cadrul FBI au depistat faptul că tribul a fost pur și simplu decimat după ce s-a aflat că membrii acestuia dețineau zăcăminte de petrol.
Robert de Niro, care a dovedit în The Irishman că încă se poate ridica la nivelul rolurilor interpretate în tinerețe și Leonardo DiCaprio, care a avut recent parte de câteva scene sângeroase în lungmetrajul lui Quentin Tarantino, A fost odată la Hollywood…, vor juca în noul film al lui Scorsese alături de Jesse Plemons, Lily Gladstone, Pat Healy și Scott Shepherd.
Eric Roth este autorul scenariului adaptat după romanul „Killers of the Flower Moon: An American Crime and the Birth of the FBI”, scris de David Grann, scriitor și jurnalist la New Yorker, New York Times, Washington Post, Boston Globe și Wall Street Journal.
Roth a mai semnat scenariile filmelor Forrest Gump și Strania poveste a lui Benjamin Button, inspirat de povestea lui Scott F. Fitzgerald.
Roth a declarat: „Killers of the Flower Moon va fi o poveste atemporală.”
Martin Scorsese a spus despre lungmetrajul al cărui buget atinge două sute cincizeci de milioane de dolari: „Suntem încântați să începem, în cele din urmă, producția pentru «Killers of the Flower Moon» chiar în Oklahoma. A spune această poveste chiar pe teritoriul unde au avut loc evenimentele este esențial pentru a descrie cu precizie epoca și oamenii aceia. Le suntem recunoscători producătorilor, consultanților și tuturor celor care ne-au ajutat să pregătim această filmare și să imortalizăm un moment din istoria americană care nu trebuie uitat.”

