Organizat la Barcelona, în perioada 28 iunie – 1 iulie, Mobile World Congress 2021 pare să se transforme într-un eveniment mai degrabă virtual.
Gigantul sud-coreean Samsung a anunțat că nu va avea reprezentanți la congres, motivul fiind, evident, pandemia. Reprezentanții companiei au dat, totuși, asigurări că vor avea o prezență virtuală, fără a preciza în ce va consta aceasta.
Un comunicat similar a venit și din partea chinezilor de la Lenovo, care, la rândul lor, au promis o prezență virtuală, dar, la fel, fără a da mai multe precizări.
Anterior și alte mari companii anunțaseră că vor lipsi de la eveniment. Printre ele se numără: Google, Sony, Oracle, Nokia sau Ericsson.
Chiar dacă explicația acestor companii este legată de pandemie, cel mai probabil motivele absenței nu sunt legate de eventuala teamă de virus, cât de faptul că, în condițiile actualelor restricții, desfășurarea congresului nu are cum fi una normală, iar prezența publicului nu va fi suficient de importantă pentru a justifica prezența acolo.

