Tot mai frecvent dorința de trâmbițare a propriei virtuți, nevoia de atașare din două click-uri și un emoticon de cine mai știe ce cauză la modă, naște efecte bizare.
Ieri seară se revărsa puhoi de jelanie dinspre cei răpuși de tristețe la aflarea veștii că “s-a prăbușit cascada!”. Așa au apărut primele postări. Și așa mi-a fost stârnită prima reacție. Păi, nu aia e treaba cascadei? Nu asta înseamnă o cascadă? Nu e prăbușeala chiar chestia care o definește?
Apoi au venit postările competente, care deplângeau “dispariția unui prețios monument al naturii”. Postări însoțite de fotografia de după prăbușire. În fotografie era o cascadă.
Până la urmă cine s-a părbușit? te întrebi, obișnuit cu pasul sigur pe potecile rațiunii. Un colț de stâncă. Ceea ce e, firește, cu totul altceva. Cascada e tot acolo, doar cu un alt chip.
Au urmat, firește, căinările. Ăștia suntem noi, neamuri proaste, distrugem, nu știm să păstrăm, nu merităm etc. Un concert amplu și îngrijorător, în care orice proces rațional părea anulat, orice minimă cercetare a informației era inutilă, nimeni nu-și mai bătea capul cu asta, esențial era să “te înscrii în trend”, să mergi iute cu turma.
Apoi vine, previzibil, reacția “oficială“.
Deci era vorba de niște fisuri. Pe scurt, lăsând inutilele dușuri emoționale și nevoia unui nea cutare de a folosi un anume prilej pentru a se băga în seamă, geologia lucrează. Așa cum o face de milioane de ani. Fără să știe că naște deranj pe Facebook.
“Specialistul”, priceputul “în protejarea naturii” are și o soluție”: să proptim pietroiul la loc. Eventual niște cofraje de oțel, ceva beton. Ecologeală în toată legea.
Aha, am putea, deci, lăsa natura de capul ei. Așa cum ar trebui. Dar să facem legi ale dracului! Legi ca să ce? Să o amendăm pe madam natura când nu cere voie pe Facebook înainte de a face ce face dintotdeauna?
Repet, cascada e acolo. E tot o cădere de apă. Doar că e altfel. Iar dacă azi e altfel, asta se întâmplă pentru că doamna inginer Natura a lucrat mii de ani la proiectul ăsta. Ar fi trebuit să ne socotim privilegiați că am fost martori ai evenimentului dezvelirii rezultatului muncii sale. Dar pentru asta ar fi trebuit ca, mai înainte de a ne văita, să ne străduim să pricepem despre ce naiba vorbim.
Abia ideea proptirii bolovanului la loc e primejdioasă, pentru că aduce o inutilă intervenție a omului și poate face mai mult rău decât bine.
După ce ne-am umplut de competențe în micro-biologie, acum Facebook ne-a dat și o consistentă promoție de geologi.
Opinii pline de bun-simț, dar… cine mai apreciază bunul simț astăzi? Mă rog, mă refer la ”factorii de decizie”.
Să lăsăm Natura în pace, zic!