sâmbătă, ianuarie 28, 2023

Chestii

Au existat destule comentarii legate de schimbul de replici dintre Ana Maria Popescu (Brânză) și ministrul Novak. E inutil să iau la deșirat firul pentru a descoperi cine a zis, de ce, cum i s-a răspuns ș.a.m.d. Lucrurile sunt cunoscute.

Între timp s-au livrat scuze. De o parte și de cealaltă. Pe Facebook. Unul n-ar fi zis bine, celălalt n-ar fi înțeles bine. Pupat toți Piața Endependenți.

E, totuși, ceva în declarația inițială a lui Novak care merită un bob zăbavă. Habar n-am dacă o suplimentare a bugetului Federației de Scrimă ar fi prefăcut argintul Anei Maria Popescu în aur. Nici Novak nu știe. Dar ceea ce pare incapabil să priceapă ridicolul ministru e ceva mult, mult mai important. Un buget adecvat pentru federația respectivă (și nu numai!) ar fi permis, poate, ca în urma Anei Maria să vină cineva. Ea are deja 36 de ani și asta a fost, probabil, ultima ei Olimpiadă.

Să ceri unui politician român un dram de viziune, o minimă preocupare pentru ziua de mâine pare a fi prea mult.

***

Tot legat de subiectul de mai sus am dat peste o postare a unui popular realizator de televiziune. Care explica de ce disputa dintre cei doi nu poate fi lămurită într-un studio de televiziune. Pentru că nu face rating.

Omul are, foarte probabil, dreptate. Am auzit des, foarte des argumentul ăsta din partea multor oameni de televiziune. Legat de o seamă de alte lucruri. De la Festivalul Enescu la orice ar putea semăna cu o emisiune culturală. (Cultura nu trebuie să fie un plicticos scobit în nas sau o insuportabilă revărsare de snobism, cred că putem fi de acord.)

Breban nu își găsește locul într-un studio de televiziune. Pentru că nu face rating. Și asemeni lui mulți alții care chiar ar avea lucruri de spus. De la care chiar am avea ce învăța. Dar nu fac rating. Asta e explicația furnizată de fiecare dată, de specialiști.

Explicația e credibilă. Argumentată. Dar tot supraviețuiește o întrebare: de unde naiba știți? Ar trebui ca măcar să încercați, înainte de a expira opinii atât de ferme.

Telelviziunea e o afacere. Într-un mediu extrem de competitiv. Nimeni nu-și asumă riscuri. Asta pot înțelege. Să folosești lamentabila scuză a mizerabilului gust public, pe care, totuși, îl cultivi cu strașnică determinare mi se pare prea mult.

***

Un prieten îmi dă un mesaj.

„Ești bine?”

Îi răspund.

„Da. De ce?”

Replica vine îndată.

„Nu te-am mai văzut activ pe Facebook și am crezut că ai pățit ceva.”

Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să legăm prezența zgomotoasă în glodul virtuală de starea de bine, de ființare?

Spre știință: dacă lipsesc din spațiul Facebook e un semn bun. Înseamnă că sunt prins cu viața. Viața, vă amintiți?

***

Cei de la Samsung mai aduc o dovadă a capacității lor de a produce tehnologie spectaculoasă. Au montat ecrane uriașe, în New York, Times Square, cu ajutorul cărora – spun ei – aduc natura în mijlocul marelui oraș.

Ecranul e spectaculos. Imaginile asemenea. Dar ceea ce aduc ei, în jungla de asfalt, beton și sticlă, e doar încă o uriașă foaie de sticlă. Iar natura a devenit doar un spectacol vizual perfect inserat între kitschoasele reclame la rahaturi de tot felul.

E o concisă, dar impecabilă definiție a condiției umane azi. Lipsește doar îndemnul la mască.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments