Sezonul 3 din populara emisiune “Mireasa” se apropie de final. Nu e departe momentul în care telespectatorii vor afla care este cuplul cîștigător. Apoi vor urma 3 săptămâni de vacanță.
Dar telespectatorii pot rămâne alături de emisiunea lor preferată și în aceste 3 săptămâni!
În scurta perioadă de vacanță a emisiunii, publicul are șansa să alegă ce vrea să vadă în noul sezon Mireasa. În perioada 2-20 august, cei de acasă aleg din aplicația Antena 1 ce noi acțiuni și-ar dori să fie introduse în desfășurarea concursului.
Puteți descărca aplicația Antena 1 deaici.
Săptămânal, în perioada 2-16 august, în aplicație, echipa îți sugerează 3 noi acțiuni care ar putea fi introduse în desfășurarea concursului. După cele 3 săptămâni, din 9 propuneri rămân 3 acțiuni care intră la votul final. În prima săptămână de live-uri din noul sezon, se face un nou sondaj în aplicație în care una singură dintre cele 3 va fi câștigătoarea finală și astfel introdusă în mecanismul de desfășurare al sezonului următor.
Sezonul 3 al show-ului matrimonial Mireasa se va încheia pe 1 august 2021. Marea Finală va fi, așadar, duminică, de la ora 15:30.
Ultima Gală Mireasa sezon 3 va avea loc duminică și va începe la ora 15:30. Emisiunea moderată de Simona Gherghe se va încheia cu o Finală spectaculoasă, în care unele dintre cuplurile formate în cadrul show-ului matrimonial își vor uni destinele.

