sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăEditorialCutele biografiei și zarva

Cutele biografiei și zarva

Mai întâi un necesar avertisment: Cîțu este prilejul, nu subiectul acestui text. Cei care se așteaptă la o strașnică demolare a actualului premier, ca și cei care și-ar dori să îl vadă apărat vor fi în egală măsură dezamăgiți.

Și de această dată, ca de atâtea alte ori, gălăgia publică omite esențialul. Învolburate arii ale indignării, rahitice tentative de ironie, grăbite alunecări în grăsună bășcălie, perplexități incomplet articulate, aforisme de precupeț trecut fără entuziasm prin școală, panseuri bosumflate. Nu există – de ce ar exista?- o conversație publică autentică, nu se confruntă principii, nu se dezbat valori. Totul e aglomerat în balta comună a bapeamătismului, iar unicul obiectiv e zgomotul. Un zgomot cât mai asurzitor. Nimic altceva.

Ocupați cu menținerea generatorului de zgomot la capacitate maximă, ignorăm chestiuni elementare. Omitem sursa „dezvăluirilor”. Omitem faptul că ceea ce descoperim acum se știa, de cine trebuia să știe, vă asigur, de multă, multă vreme. Iar asta nu a împiedicat ascensiunea personajului Cîțu. Dimpotrivă, a fost un factor esențial – nu am îndoieli în această privință. Buba la dosar reprezintă o condiție a ascensiunii în politica românească. E pârghia prin care se controlează mecanismul. Ludovic Orban a trecut printr-un răsunător dosar de corupție. Închis subit, fără mare zarvă. Abia apoi, dar imediat după, a fost împins în funcția de șef al liberalilor. Cîțu e și el un exemplu. Alături de foarte multe altele.

Ce ne spune asta? Avem o întreagă clasă de politicieni al căror slinos slogan este: fără corupție! Iar colțuroasa realitate ne demonstrează, zi de zi, că tocmai corupția este condiția intrării și ascensiunii în politică! Câtă vreme există dosare, există pârghii. Iar fără pârghii nu se poate. Ceea ce am aflat, acum despre Cîțu este un moft. Niciodată nu se scoate artileria grea la prima salvă! Putem presupune că cele care au rămas încă neaflate sunt și mai grozave.

Apărătorii lui Cîțu, la unison, vorbesc despre păcatele tinereții. Cu drept cuvânt. Ni se cere să admitem că tinerețea (adică imaturitatea) e o vârstă a greșelilor din care putem sau nu învăța, o vârstă a nepriceperii zgomotoase, a stîngăciei inerente, a neghiobiei scuzabile, a impertinenței zgomotoase, a entuziasmului neînțelept. Și așa este. E drept. Dar exact aceeași oameni sunt cei care, până acum, ne somau să facem loc tinerilor. Să dăm totul la o parte pentru a-i lăsa pe ei. Să. Sunt cei care ne cereau să dăm țara pe mâna celor descriși mai sus. Păcatele tinereții devin astfel proiect de guvernare?

Cîțu nu a fost niciodată și nu este altceva decât un impostor impertinent. Incompetent, obraznic, lipsit de scrupule, dar servil și umil în fața stăpânilor. Lipsit de orice trăire patriotică, de orice atașament față de nația din care, totuși, face parte, a cunoscut o mirabilă ascensiune mizând tocmai pe aceste cusururi. Și i-a ieșit. Cum le-a ieșit și altora.

Să îi reproșezi, azi, că acum 20 de ani a condus beat pe nu știu unde prin lume, înseamnă să-i oferi o nemeritată bunăvoință. Admițând că grozava revelație ar antrena demisia personajului, ce ar urma? Demisia. Capitol închis. Responsabilitate zero. Despre proasta guvernare, despre completa aservire a României intereselor altora nu mai avem ce discuta.

Păcatele tinereții… Niciunul dintre noi nu suntem străini de asta. Cu mai mică sau mai mare măsură. Dar e nevoie să vorbim și despre vinovățiile maturității, neisprăvirea senectuții. Invocarea accidentelor de biografie poate funcționa ca o impecabilă diversiune. Petrecem timp bun într-o inutilă gălăgie, vorbind despre nimicuri care s-au petrecut cândva. Și ignorăm întunericul prezentului.

Da. Despre asta e vorba. Câtâ vreme ne cheltuim energia vorbind despre beția de acum 20 de ani, când să mai vorbim și despre dezastrul de azi? Și acesta e cu adevărat important. Pentru că cei care conduc, supraveghează conversația publică despre asta vor să vorbim. Iar noi ne lăsăm reduși la condiția de furnizori de zarvă. Altfel am observa că ceea ce azi reprezintă elita politică a României e o aglomerare de mediocri, de impostori, de guzgani fără merite, obraznici, neisprăviți. Iar noi suntem doar lăsați să înjurăm, din când în când, dacă vreunul dintre guzgani supără pe vreunul dintre săpâni.

În vreme ce noi iscodim, nătângi, prin cutele biografiei vreunui astfel de guzgan, ei ne lipsesc pe noi toți de biografie. De destin. Astăzi e vineri. Viitorul, prieteni, nu înseamnă ce va fi peste 100 de ani, ci ce vom face sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments