sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăEditorialAfganistan - cauzele și miza

Afganistan – cauzele și miza

Retragerea americanilor și a aliaților acestora din Afganistan a lăsat, cum era de așteptat, loc pentru revenirea la putere a talibanilor. Acesta este și spectacolul pe care îl prezintă televiziunile de știri din întreaga lume. Ca întotdeauna, lucrurile sunt ceva mai complicate.

Afganistanul nu a fost și nu este o țară. Și nu există o națiune afgană. Cine spune asta? Copleșitoarea majoritate a celor pe care îi numim afgani. Statul afgan este o creație artificială, cu frontiere trasate în mod arbitrar de către cei care au ocupat, cândva acel teritoriu, în speță britanicii.

Pashtunii, cel mai important grup etnic, sunt distribuiți atât în sudul Afganistanului, cât și în nordul Pakistanului. Încă un rezultat al trăsării anapoda a frontierelor. Alături de ei există peste 20 de alte grupări etnice. Iar aceste grupuri etnice sunt, la rândul lor, nu de puține ori, divizate în mai multe unități tribale. Singurul element de relativă coeziune este religia. De aici și forța talibanilor.

Dorința occidentalilor de a aduna toate aceste grupuri într-un singur stat ingora, ca în atâtea alte situații, particularitățile culturale. Turkmenii, Tajici sau Uzbecii (importante grupuri etnice) au propriile țări, de care sunt despărțiți prin frontierele trasate artificiali. Pashtunii sunt despărțiți, de asemenea, așa cum spuneam, de restul comunității lor, din Pakistan. Iar în această parte a lumii concepția de diversitate cunoaște o abordare total diferită. Din nou trebuie evidențiat, singurul element de coeziune îl reprezintă religia.

Intervanția americană, începută acum 20 de ani – sub pretextul deja cunoscut- avea toate premisele unui eșec. Afganistanul nu are ieșire la mare și orice intervenție presupune acceptul statelor vecine. Adică state din zona de influență rusească (fostele republici sovietice Usbekistan, Turkmenistan, Tajikistan), Iran, China, India și Pakistan. Cum China și Iranul nu ar fi deschis frontierele pentru trupele americane, opțiunile rămase erau India și Pakistan. Frontiera cu India este foarte îngustă și aflată într-o zonă cu un relief imposibil. Rămânea o singură opțiune: Pakistan. Dar aici se putea conta pe o anume îngăduință a autorităților nu și pe vreun sprijin popular. Religia comună, existența unor minorități etnice (cu precădere cea pashtună) comune cu cele din Afganistan pot explica de ce Pakistanul nu a avut motive de mare entuziasm. Practic, intervenția americană devenea un element de instabilitate, deși promitea exact contrariul.

Dincolo de pretextele oficiale, motivele deciziei americane de a interveni acolo erau multe și diverse. În primul rând era vorba despre complexul militar-industrial, care trebuia hrănit. Apoi, Afganistanul putea reprezenta un bun poligon de antrenament și pentru testarea diverselor echipamente și tipuri de arme. Poziționarea strategică reprezenta și ea un factor. Dar tocmai această poziționare, plus relieful complicat, făceau orice succes militar mai mult decât improbabil. Așa cum a și fost.

După 20 de ani de război, cu uriașe costuri, merită pusă întrebarea: care a fost de fapt obiectivul? Dacă obiectivele pomenite în paragraful anterior pot fi socotite satisfăcute, într-o anume măsură, obiectivul politic declarat nu a fost nicio clipă posibil. Din motivele deja explicate.

Retragerea americană era o chestiune de timp. Trump promisese și el un plan de retragere. Precipitarea cu care are loc, acum această retragere, naște multe întrebări.

Primul lucru care trebuie notat este că decizia retragerii a fost, așa cum am spus deja, foarte precipitată. De aici și întregul haos. Este evident că nu a existat un plan serios, riguros, cu variante B și chiar C, cu o schemă logistică și strategică gândită minuțios. Totul a fost brusc, încropit, dezordonat, americanii dând senzația că sunt surprinși de evoluția lucrurilor. Lucru destul de neobișnuit, putem cădea de acord. Care pot fi cauzele acestei precipitări?

O primă cauză, despre care nu se vorbește, dar pe care o cred esențială este reprezentată de costuri. Da, banii! Mașina de tipărit bani a americanilor e pe cale să se sufoce. SUA se confruntă cu o inflație îngrijorătoare, trilioanele de dolari cheltuite de Biden pentru a „sprijini economia în pandemie” au dat peste cap finanțele americii. În condițiile astea, SUA nu își mai putea permite un cost de peste 270 de milioane de dolari  pe zi, atât cât reprezenta cheltuiala pentru efortul din Afganistan.

O a doua cauză ține de scăderea influenței complexului militar-industrial. Dacă până acum companiile colos cu interese în sectorul de apărare reprezentau cel mai puternic centru de influență în politica de la Washington, astăzi lucrurile s-au schimbat. Sectorul IT a devenit noua forță. Iar cei din IT nu au facturi de tăiat pentru Afganistan.

Un alt motiv poate fi legat de redesenarea zonelor de influență. Afganistanul ( cu uriașe resurse de pământuri rare) reprezintă o zonă de interes pentru China. Iar China nu a ascuns asta. Tot ce au avut de făcut chinezii a fost să-i lase pe americani să își epuizeze resursele într-un conflict foarte costisitor, iar acum să vină cu un exercițiu de soft power și să ia ceea ce le trebuie. De ce au acceptat americanii asta? Pentru că au înțeles că balanța globală a puterii nu mai este cea de acum 30 de ani. Dar mai ales pentru că nu-și mai permit proiectarea puterii oriunde și oricând. (Din această perspectivă viitoarele evoluții legate de Taiwan devin interesante). Dar și pentru că la Casa Albă se află Biden, iar cei care l-au adus acolo au interese de afaceri legate de China și încearcă să capete/păstreze bunăvoința Beijingului.

Altfel spus, SUA și aliații lor au cheltuit sume enorme într-un război din care de câștigat, pe termen mediu și lung, ar putea avea chinezii.

Ce va urma? Pentru Afganistan e greu de spus. Dar e de așteptat ca pasul următor, pentru americani, să fie o relaxare a relației cu Iranul. Și mai e de așteptat ca, de acum, atitudinea Chinei să capete noi nuanțe. Dacă până acum au dat dovadă de o anume prudență și relativă moderație, în multe din situații, e de așteptat ca de acum Beijingul să profite de noul context pentru o afirmare mai fermă a noii sale poziții globale. În ce privește Uniunea Europeană și relațiile sale cu SUA, mă aștept ca discuțiile despre o armată comună a UE să capete amploare. Chiar dacă existența NATO nu va fi, deocamdată, pusă în discuție, devine evident că, în actuala formulă, alianța poate încă oferi garanții de securitate, dar nu mai poate proiecta forța la fel de eficient în zonele indicate de interesele occidentale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments