sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăEditorialBinecuvântata ignoranță

Binecuvântata ignoranță

Un mistic indian, aflat în dialog cu un celebru neurolog, spunea despre sine: „Sunt lipsit de educație! Iar asta nu e ceva ușor de realizat în lumea de azi!”. Afirmația conține, neîndoielnic, o respectabilă doză de auto-ironie, dar propune și o perspectivă inedită asupra modului în care înțelegem, azi, educația.

Astăzi, cele mai multe state ale lumii se laudă cu eliminarea sau reducerea la cote neglijabile a analfabetismului. Lucru evident, la o simplă comparație cu situația de acum un veac. La nivel global avem un număr tot mai mare de oameni care trec prin etape tot mai înalte ale educației. Numărul de absolvenți de învățământ superior e mai mare ca niciodată. Ne putem lăuda cu eradicarea analfabetismului.

De fapt lucrurile sunt ceva mai complicate. Odată cu analfabetismul am înlăturat ignoranța onestă, cumsecade. Și am înlocuit-o cu o spoială care a transformat masele de ignoranți de altă dată, în hoarde de sfertodocți. Ignorantul cumsecade, conștient de limitele cunoștințelor sale a fost înlocuit de sfertodoctul zgomotos, convins că tot ceea ce nu i-a vizitat vreodată mintea îi este perfect accesibil doar pentru că poate folosi un motor de căutare. Odată deprinși, vag și șovăitor, cu alfabetul, sfertodocții vor purcede la scris. Pentru că au ceva de spus, oricând, despre orice. Iar existența Google – socotesc ei – îi transformă în furnizori valizi de păreri. Despre orice.

Sfertodocții nu aproximează, nu au ezitarea celor vizitați de lapsus, pentru că pot oricând apela la funcția copy/paste. Prezența lor, gălăgioasă și agresivă… Nu! Omniprezența lor, gălăgioasă și agresivă, a devenit posibilă grație școlarizării. Sumare, inconsistente, de mântuială, dar îndeajuns cât să capete o minimă certificare demonstrabilă prin vreun soi de diplomă, iar în lipsa acesteia însumând suficient de mulți ani pentru a constitui un argument. La asta trebuie adăugat, desigur, și progresul tehnologic.

Competențele devin, astfel, doar o chestiune de acces la rețea. Școala oricum nu folosește. Chiar nu. Sistemul de educație, procesul de educație nu reprezintă altceva decât un lung șir de tranzacții. Memorezi niște litere, capeți acces la text. Memorezi alte informații, treci examenul și ai acces la nivelul următor. Stochezi niște pachete de date și demonstrezi că vei ține seama de ele, vei primi o diplomă, un loc de muncă, etc. Nimeni nu-și propune să îți cultive aptitudinile, pe nimeni nu interesează dacă există. Societatea îți propune doar o serie de tranzacții: bifezi niște cerințe, primești ceva în schimb. Nu întotdeauna părțile își respectă obligațiile, desigur.

„Nu poți primii mai mult decât a-i dat!”, scrie o tânără membră a elitei politice. Citatul e riguros exact. Doamna/domnișoara respectivă are un pedigree populat cu numele multor insistuții de învățământ, un lung pomelnic de cursuri, studii, diplome și certificări. Deci poate servi drept reper. Și este un reper, pentru mulți aidoma sau măcar tânjind la statutul duduiei.

Scăderea dramatică a exigenței, trasformarea sistemului școlar în tipografie de diplome fără acoperire, îngăduința manifestată de societate, în general, a transformat – e trist, dar adevărat- școala într-o veritabilă instituție de promovare a imposturii. Nu poate supraviețui pretenția ca sistemul de educație să evacueze erudiți pe bandă rulantă, dar există rigori care nu ar fi trebuit niciodată abandonate. O uriașă parte a absolvenților de bacalaureat au coliziune violente cu regulile elementare de ortografie. Am stat de vorbă cu studenți ai unor facultăți respectabile care intrau în spasme dacă erau întrebați despre forma de guvernământ a țării lor. O jună jurnalistă a simțit nevoia să verifice pe Wikipedia atunci când i-am atras atenția că nu, Eminescu nu a fost contemporanul lui Ștefan cel Mare.

Social media – ce grozavă născocire! – a permis apariția unei noi specii: influensării. Ei devin noile repere. Dacă influensărul scrie „nu ști cine sunt eu!”, atunci așa e bine, ducă-se naibii alte reguli. Capacitatea platformelor socializare de a amplifica și distribui sfertodoctismul este absolut remarcabilă.

Un ins cu ifose mai zdravene decât s-ar cuveni postează o nărozie. Plină de revărsare a sinelui și cu pretenții de vârtoasă înțelepciune. Hoarda de admiratorii se grăbește să aplaude banalitatea, oferindu-se să-l citeze, să-l distribuie, minunîndu-se de adâncimea scrierii lui. O singură mică problemă. Două dezacorduri flagrante și trei accidente ortografice. Se întâmplă, îmi spun și îi spun. Cu toții o mai pățim. Primesc îndată un mesaj privat în care mă anunță că va corecta, apoi îmi va șterge mesajul. L-ar putea vedea cineva și are „o imagine de păstrat”. Am încuviințat, asigurându-mă apoi că nu voi mai fi pus în acea situație. Iar acesta este un alt semn de neignorat al imposturii: vanitatea! Noi, cei conștienți de limitele propriei minți, ne putem asuma, mai rușinându-ne, mai scuzându-ne, propriile greșeli. Sfertodocții se cred sau măcar se străduiesc să pară infailibili.

„Sunt lipsit de educație! Iar asta nu e ceva ușor de realizat în lumea de azi!”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments