sâmbătă, ianuarie 28, 2023
AcasăEditorialSquid Game - de unde uriașul succes?

Squid Game – de unde uriașul succes?

Serialul sud-coreean „Squid game”, disponibil pe Netflix, este, fără îndoială un fenomen. Datele de audiență vorbesc cu limpezime despre asta. Ne-am putea întreba de unde vine succesul extraordinar al acestei producții?

Ideea serialului nu e nouă. Practic, putem chiar vorbi despre un sub-gen, destul de populat, care conține filme de această factură. Killing room, Hunger Games, La habitación de Fermat, Exam, House of 9, seria Cube, recentul Alice in Borderland, serialul brazilian 3% (disponibil tot pe Netflix), The Belko Experiment, Death Race, The Running Man – sunt doar câteva titluri care demonstrează acest lucru.

Formula pentru care au optat producătorii serialului nu este, nici ea, nouă sau originală. Abordarea nu est spectaculoasă – valorile de producție nu dau deloc pe dinafară.

Distribuția e neimportantă. Pentru publicul european sau nord-american numele de pe generic nu spun nimic. Mai  mult, maniera de interpretare, specifică producțiilor coreene poate părea, în cel mai fericit caz, excesivă pentru gustul occidental.

Și atunci? De unde succesul fenomenal al acestui serial?

Mai întâi ar putea fi vorba despre moment, despre contextul istoric, dacă vreți. Pandemia și întregul program care o însoțește par să ne fi transformat pe toți în participanți involuntari la un astfel de joc al supraviețuirii. Sigur, de aici până la a vorbi despre o identificare cu personajele sau povestea e o cale lungă, dar deloc de nestrăbătut.

Apoi este vorba despre abordarea sud-coreenilor. Refuzând clișeele hollywoodiene, Hwang Dong-hyuk ia decizia curajoasă de a evita și capcanele corectitudinii politice care au transformat producțiile hollywoodiene în insuportabile predici despre justiția socială. Hwang Dong-hyuk nu are chef să bifeze formularul diversității obligatorii, nu se simte îndemnat să menajeze sensibilități și să născocească „personaje feminine puternice” sau alte năstrușnicii. Ba mai mult, îndrăznește să afirme că, în competițiile care presupun forță fizică, bărbații sunt clar avantajați. Ceea ce, până la urmă, ține de elementar bun-simț. Sau așa ar fi părut acum niște ani. Azi e o dovadă de curaj.

Dar adevărata dovadă de curaj apare abia spre finalul serialului, atunci când, supremă cutezanță, apare și prima trimitere la homosexualitate. Doar că, din nou, mare curaj, contextul nu e deloc măgulitor pentru comunitatea cu multe litere. Personajul cu astfel de preferințe sexuale este unul dintre bogații spectatori ai jocului. Adică un degenerat în toată regula. Iar asta chiar sparge tiparul actual al mizeriilor hollywoodiene.

Pe scurt, secretul serialului nu vine din originalitatea poveștii, din formula regizorală invoatoare sau dintr-o considerabilă investiție în efecte vizuale. Ci din curajul de a spune ceea ce s-a spus dintotdeauna, așa cum s-a spus dintotdeauna. Fără a îngenunchea în fața comandamentelor ideologiei woke. 

În vreme ce James Bond se pregătește să devină femeie. De culoare. În vreme ce Superman jr. perforează tot ce prinde. În vreme ce etc. etc. etc. sud coreeni fac un film cu personaje vulnerabile, fără super-eroi virtuoși apărători ai justiției sociale. Iar publicul global reacționează la asta. Pentru că, într-un mod bizar și, cumva, îngrijorător, se regăsește în slăbiciunile, în zbaterile acelor personaje. Iar asta spune totul nu despre criza cinematografiei occidentale, ci despre profunda criză a societății occidentale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

CELE MAI POPULARE

Recent Comments